Premiul ‘Eminescu’, decernat scriitorilor Gabriel Coşoveanu, Ioan Lascu, Virginia Popovici şi Ogrean Stamboliev

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

Drobeta Turnu Severin, 12 ian /Agerpres/ – Premiul ”Eminescu” pentru anul 2016 a fost acordat, joi, la Palatul Culturii ‘Teodor Costescu’ din Drobeta Turnu Severin.

Un juriu, al cărui preşedinte a fost academicianul Mihai Cimpoi, a înmânat diploma şi medalia ‘Eminescu’ scriitorilor Gabriel Coşoveanu, preşedintele filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Lascu (Craiova), Virginia Popovici (Serbia) şi Ogrean Stamboliev (Bulgaria).

‘Aceste premii decernate în preajma Zilei Culturii Naţionale şi a naşterii ‘omului deplin al culturii româneşti’, potrivit lui Constantin Noica, reprezintă o recunoaştere a valorii operelor unor personalităţi ale istoriei literaturii române contemporane’, a precizat Cimpoi.

El a arătat că scriitorii premiaţi, prin lucrările lor apărute în anul 2016 în domeniul criticii literare, au contribuit la ”tezaurizarea limbii române şi la valorizarea spiritului literar şi spiritual eminescian’.

Premiile au fost acordate în cadrul ediţiei a XXVII-a a Festivalului internaţional de literatură ‘Mihai Eminescu’, organizat în perioada 12-15 ianuarie la Drobeta Turnu Severin, Băile Herculane şi Orşova de autorităţile publice locale şi instituţiile de cultură din judeţul Mehedinţi, cu participarea scriitorilor din România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia şi Turcia. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *