FILE DE ISTORIE: Despre controversatul proces de românizare*

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

 

Cucerirea teritoriilor nord-dunarene locuite de catre daci, dar nu numai de catre ei, in 106 de catre romani, a dus la transformarea unei parti a acestora in ceea ce s-a numit provincia Dacia.

 

Pentru cine este interesat de istoria Daciei romane, de la bun inceput se ridica o serie de probleme:care i-a fost intinderea, ce perioada de timp a ramas in componenta statului roman, cat din teritoriul provinciei a fost locuit, care era structura populatiei, in ce mod se guverna provincia si, nu in ultimul rand, cum a fost posibila romanizarea unui teritoriu si a populatiei sale. Nu sunt singurele intrebari dar s-ar putea sa fie extrem de importante.

 

Pentru a intelege, fie si partial, macar o parte a raspunsurilor la unele intrebari trebuie sa avem in vedere ca cercetarea istorica, coroborata cu unele izvoare scrise, ar putea da o anume imagine. Numai ca cercetarea arheologica este cu mult ramasa in urma fata de alte zone ale fostului Imperiu roman. Sa luam, de pilda intinderea fostei provincii de fapt a fostelor provincii Dacia. Daca ne ghidam dupa un izvor antic, Dacia ar fi avut cca. un milion de pasi de jur imprejur. Este vorba de pasul roman, ca masura pentru lungime. Luand de buna aceasta informatie, ea se poate verifica pe teren urmand linia fortificatiilor castre, castella, burguri, turnuri de semnalizare amplasate la frontierele provinciei, ca parte a sistemului defensiv roman, limes-ul. In aceasta perspectiva Dacia romana cuprindea Banatul, zona intramontana a Transilvaniei (Ardealul de astazi), si zona Mehedinti-Oltenia. Mai poate fi integrata o fasie, la est de Olt cca.50 km pana la linia de fortificatii cunosciuta sub denumirea de limes Transalutanus . Raman in afara Bihorul, Maramuresul, Moldova, Muntenia. Dobrogea facea parte din alta provincie (Moesia Inferior) cu mult inainte de cucerirea unor teritorii dacice. Deci fenomenele legate de istoria apartenentei la statul roman trebuie vazute doar pentru teritoriile mai sus amintite. Sa fie oare asa? Din datele arheologice se pare ca nu.

 

Ce s-a intamplat in teritoriile provinciei Dacia? In primul rand ceva similar tuturor provinciilor europene ale Romei. A fost elaborata si votata in Senat o lege pentru noua provincie. Nu stim ce prevedea ea decat prin comparatie cu legile elaborate pentru alte provincii. Apoi, in conformitate cu organizarea tipica a lumii romane, noua provincie a intrat intr-un gen de confederatie, cu o larga autonomie fata de centru, avandu-si propriile reguli de guvernare, cu exceptia catorva domenii:aparare, fiscalitate, politica externa, ierarhiile sociale etc. Am putea spune, fara teama de a gresi prea mult, ca o parte a Daciei a intrat si a inceput sa faca parte din prima uniune europeana a istoriei continentului!

 

Una dintre problemele care au framantat mult cercurile de specialitate a fost legata de soarta populatiei autohtone aflate sub autoritatea statului roman. Ce s-a intamplat cu populatia dacica? A ramas in cadrele provinciei, s-a refugiat, a avut o soarta speciala ? Aceste intrebari dar si altele au fost rostite si nu odata. Poate ca totul porneste de la exprimarea lui Eutropius care scria ca in urma razboaielor Dacia a fost sectatuita de barbati, drept pentru care romanii au adus oameni din intreg Imperiul. Numai ca autorul citat scris prin secolul al IV-lea si nu prea avea dreptate. In primul rand pentru ca oricat de mari ar fi fost pierderile in timpul razboaielor, acestea nu au putut afecta prea mult ceea ce am numi astazi populatia necombatanta. Este o idee total eronata aceea potrivit careia toata populatia masculina a unui spatiu-in cazul nostru al Daciei-participa sau ar fi participat la conflagratie. La lupte participau numai cei care aveau o cat de cat legatura cu meseria armelor. Este greu de crezut ca niste agricultori sau chiar pastori ar fi fost de folos pe campul de lupta.

 

Nicaieri si niciodata in antichitate si mai apoi pana in epoca moderna razboiul nu a fost o problema care sa aduca razboiul intregului popor in realitate. Ideea unei populatii decimate de razboi este o nastrusnicie necunoscuta epocii in cauza. De asemenea absurditatea unei lichidari fizice a populatiei din partea armatei romane. Cine cunoaste cat de cat istoria Romei va constata ca niciodata, nicaieri nu s-a intamplat asa ceva. Ca atare, in noua provincie au existat si au continuat sa traiasca daci ca in oricare din teritoriile care au intrat in componenta Imperiului. La fel s-a petrecut cu galii, cu hispanii sau cu britannii. Nu vedem de ce in Dacia ar fi fost altfel. Mai trebuie adaugat ca adaugarea sintagmei de daci liberi pentru popuatia aflata in afara provinciei este bine calculata, pentru a impune ideea de daci ocupati , adica cei din Dacia romana. Un alt fals. Nimeni nu i-ar fi impiedicat pe dacii ocupati sa paraseasca provincia! Sa devina liberi. In schimb dispunem de izvoare serioase (atat scrise car si arheologice) care atesta faptul ca mase de daci din zona de nord au cerut si au obtinut dreptul de a se aseza in provincie. Despre un grup de cca. 12000 stim sigur si unde au fost amplasati.

 

Cre a fost soarta autohtonilor in cadrul provinciei? Nu foarte usoara, cel putin la inceput, deoarece interitoriile intrate sub autoritatea statului roman s-au aplicat prevederi ale legilor romane. Or, se stie, dacii au incalcat tratatele de alianta (foedus) cu Imperiul si nu odata. In urma ocupatiei, populatia a fost asimilata, juridic, unui statut inferior (dediticiii). Recastigarea unor drepturi la alt nivel depindea de modul in care se integrau sau nu in cadrul lumii romane. Nici nu este de mirare ca multi daci au gasit de cuviinta sa isi castige alt statut social prin angajarea in cardrele armatei romane, mai exact in randul trupelor auxiliare. Era calea cea mai sigura, dar si cea mai indelungata (22-25 de ani de serviciu militar) pentru a obtine un statut socio-juridic superior celui de la 106-107. Desigur ca si alte modalitati de integrare in cadrul noii societati ofereau posibilitatea depasirii starii initiale.

 

Altii, probabil cei mai multi au continuat sa traiasca in vechile lor asezari, sa practice aceleasi ocupatii, sa-si vada, altfel spus de viata lor obisnuita. Singurele comunitati care au fost supuse unui tratament special evacuare au fost cele din zona montana a Sarmizeghetusei cat si o parte a populatiei aflata in zona dintre cursul Oltului in sectorul sau ardelean si munti.

 

Multi autohtoni s-au asezat in apropierea unor fortificatii romane aflate pe linia de granita. Fie in acele asezari din proximitatea unor castre, asezari in care locuiau pe langa mestesugari, negustori, uneori familiile unor militari, fie in sate care aveau un anume gen de relatie contractuala cu comandamentele militare, deservind unele unitati militare. Le deserveau in primul rand prin practicarea agriculturii, cresterea unor turme de animale, alte munci in folosul armatei. Pentru ca trebuie spus ca, dupa 106, intreg teritoriul noii provincii a devenit ager publicus (proprietate a statului) supus legilor romane. Fiind proprietate publica, unitatile militare romane au obtinut asa numitele teritorii de hranire. Adica spatii mai largi sau mai putin largi de pe urma carora trebuiau sa-si obtina necesarul de alimente, lemn de constructii si de foc, animale, nutret etc pentru traiul cotidian. Numai ca militarii romani chiar daca lucrau si lucrau uneori chiar pentru piata ! nu faceau nici agricultura, nici nu cresteau animale. Terenurile de care dispuneau erau date in arenda si lucrate de catre autohtoni. Acesta este sensul corect al intelesului relatiilor bune intre armata si populatia civila aflata pe un asemenea teritoriu. Deci erau beneficii de ambele parti. De altfel pana in acest moment nu avem cunostinta de vreo revolta a dacilor impotriva stapanilor . Pomenitele revolte ale autohtonilor pentru perioada de inceput a domniei lui Hadrianus sunt, de fapt, actiuni ale romanilor impotriva unor grupuri de talhari (latrones in documente) nu impotriva unor rasculati . Desigur ca au fost si situatii tensionate, ca nu intotdeauna relatiile au fost ideale. Dar situatiile conflictuale nu au dus nici la razmerite, nici la rascoale. Mai mult, putem banui ca evolutia relatiilor dintre romani si autohtoni a continuat o curba ascendenta, catre normalitate, catre firesc. O demonstreaza inclusiv prezenta unor materiale arheologice de origine sau de inspiratie dacica in interiorul unor fortificatii (castre), in unele cazuri chiar in interiorul cladirii comndamentului. Ceea ce, in perspectiva celui mai important proces istoric, definitoriu pana astazi, romanizarea , este un fapt de exceptie.

 

In afara celor de mai sus am putea sa vedem o evolutie a populatiei dacice si prin prisma evolutiei unor asezari cert autohtone. Unele au ramas la un stadiu relativ identic celui de dinainte de 106, altele in schimb, au demosntrat o exceptionala capacitate de a asimila elemente serioase ale civilizatiei romane. Ma grabesc sa spun ca a civilizatiei romane tipic provinciale! Pentru ca sunt destui cei care cred ca influenta a venit din mediile italice sau chiar din randul celor romane. Ceea ce este oarecum eronat. Nu au lipsit, desigur, influentele italice, dar cea mai mare parte a lor au venit fie dinspre colonistii veniti din zona provinciilor occidentale, fie dinspre cea a trupelor proponderent recrutate tot din zona provinciilor occidentale. Oarecum didactic am putea spune ca influentele italice se pot vedea mai bine in zona de stationare a legiunilor (XIII Gemina si zona Apulum;V Macedonica si zona Potaissa) sau a singurei colonii de veterani pe care o cunoastem, adica Ulpia Traiana. Logic, celelalte influente ar trebui sa fie prezente in zona trupelor auxiliare, plasate mai ales pe frontiere. Numai ca situatia este ceva mai complexa si o asemenea departajare nu-si prea are sensul.

 

Ceea cce ramane de spus fara indoiala este ca schimbarea venita odata cu integrarea unei parti a Daciei in cadrul lumii romane a fost profunda, de esenta, dand o cu totul alta directie civiizatiei locale. Nu este un lucru nestiut ca tehnologiile romane, modul de viata roman, inclusiv cel al trupelor, modul de exploatare a resurselor etc erau net superioare oricarei forme anterioare. Amintesc aici fie si numai banala productie de ceramica de uz casnic (oale, cani, farfurii, blide etc) care pana la cucerire erau produse obtinute fara a se utiliza roata olarului. Nu mai vorbesc de faptul ca romanii practicau ceea ce noi numim productia in masa. Sa mai amintesc de gama extrem de larga de unelte, instrumente, obiecte destinate vietii cotidiane? De modul de constructie roman? Cred ca sunt lucruri demult cunoscute dar carora nu le acordam importanta cuvenita. Pana si celebrul vas de cult cu inscriptia nu mai putin celebra Decebalus per Scorilo este de… epoca romana! Iar textul in limba latina-se traduce Decebal a facut pentru Scorilo , nu cum se mai scrie inclusiv la nivelul manualelor Decebal fiul lui Scorilo . In primul rand pentru ca la vremea sa Decebal se numea … Diurpaneus, primul nume fiind un supranume, mai apoi pentru ca inscriptia este stampilata (tehnica necunoscuta dacilor) si se gaseste intr-un spatiu denumit de catre specialisti drept tabula ansata (in traducere libera tabla, tabela cu urechi ) tipica tot lumii romane. De altfel si vasul, de mari dimensiuni a fost obtinut nu prin modelare cu mana.

@ Iancu MOTU

____________

* Titlul aparţine redacţiei

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *