CIPRIAN PORUMBESCU – EROU ROMANTIC

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

 

 

Pe 6 iulie 1883 se stingea pe pământ, pentru a-şi aprinde steaua în cer, Ciprian Porumbescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor, pedagog. În scurta sa viaţă, de numai 29 de ani, Ciprian Porumbescu ne-a lăsat în jur de 250 de piese corale şi instrumentale, născute  din dragostea faţă de poporul său, din preţuirea folclorului în care vibrează sufletul românului cu ce are  el mai frumos şi mai dureros. A avut un  destin de excepţie,  cu evenimente semnificative,  replici memorabile, care au intrat în legendă.

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, ca fiu al Emiliei şi al lui Iraclie Golembiowski, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, care făcea parte atunci din Imperiul Austro-Ungar. Aşa se explică numele de familie, Golembiowski, tradus de autorităţile austriece, golemb însemnând porumbel. Dar fără dubiu, este vorba de o familie de români, fiindcă tatăl, preot ortodox şi scriitor, se născuse la Suceava, unde numele Porumb, Porumbel era destul de frecvent. La  Gimnaziul din Suceava, fiul preotului se înscrie cu numele de  Porumbescu. Ciprian deprinde primele note muzicale de la vârsta de şase ani, acasă, sub îndrumarea lui Carol Miculi, directorul Conservatorului din Lemberg, care îşi petrecea verile la Stupca, după care  studiază la Suceava şi Cernăuţi, iar primele cântece la vioară le învaţă de la lăutarii din zonă.  Graţie unei burse, îşi continuă studiile la Viena, unde are o  activitate efervescentă: conduce corul societăţii studenţilor ,,România jună“, cum la Cernăuţi condusese corul societăţii ,,Arboroasa“. În 1880, scoate o colecţie de 20 de piese corale, cuprinzând: ,,Cântecul gintei latine“ , ,,Cântecul tricolorului“, care a fost şi imnul ţării noastre, ,,Pe-al nostru steag e scris unire“ , muzica acestuia devenind imnul Albaniei, şi altele. Tot în acest an, termină  ,,Balada pentru vioară şi pian“, balada sa  emblematică,  ,,dureros de dulce“. Se spune că Ciprian cânta pe o vioară Amati din 1626, dată de un ţigan bătrân, ca plată pentru hrana primită de el şi de ceata lui de ţigani în timpul secetei din 1866. Există multe episoade  ce configurează portretul unui erou romantic, având o viaţă tumultuoasă,  cu adversităţi, unele depăşite prin forţa tinereţii, altele copleşitoare prefigurând un destin tragic. Un eveniment la care tânărul Ciprian se remarcă, la 18 ani,  este cel din  1871, când se organizează sărbătorirea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, unde îi întâlneşte pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol etc. Aici, Ciprian cântă pe vioara unui lăutar, după care, spune: ,,Tată, azi am cântat Daciei întregi“.

Ciprian intră în atenţia autorităţilor din cauza discursurile împotriva stăpânirii austriece, a activităţii sale patriotice din cadrul societăţii ,,Arboroasa“ , al cărei preşedinte era. În 1877, Ciprian Porumbescu şi alţi cinci membri ai acestei societăţi sunt arestaţi şi ajung la închisoarea din Cernăuţi. Lui Ciprian i se permite să-şi ia nepreţuita vioară, compunând, aici, unele dintre cele mai valoroase piese ale sale. Se povesteşte un episod în care hoţul cu care era închis în celulă izbucneşte în lacrimi auzindu-l cântând. Cel care luptă cu cea mai mare ardoare pentru eliberarea tinerilor este Mihai Eminescu. După trei luni, aceştia sunt eliberaţi, dar temniţa austro-ungară îşi pune o pecete neagră asupra sănătăţii slui Ciprian.

Lumina care îl inspiră şi susţine este iubirea pentru Berta, fiica pastorului evanghelist Gordon, care se opune căsătoriei celor doi sub pretextul că sunt de confesiuni diferite. Berta Gordon din Ilişeşti, pe care tatăl ei o trimite definitiv în Anglia, a fost marea şi unica iubire a lui Ciprian. Cu un an înainte de a muri, Ciprian Porumbescu compune prima operetă românească,  ,,Crai nou“ , în două acte, după un text de Vasile Alecsandri. Reprezentaţia, cu un succes imens,  are loc în sala Gimnaziului românesc din Braşov, unde Ciprian era profesor. Preţul succesului e însă boala care avansează. Ciprian Porumbescu  merge să se trateze în Italia. Aici îl întâlneşte pe Verdi, căruia îi cântă Doina, iar acesta îi spune:  ,,după muzică se cunoaşte că suntem fraţi“. Aceeaşi Doina o cântă şi Mării Mediterane, cu dor de ţara pentru care a compus cele mai vibrante cântece patriotice: ,,Hai, române“, ,,Cât îi ţara românească“ etc. A compus muzică religioasă, corală, hore: ,,Hora de la Stupca“, ,,Hora Braşovului“, ,,Hora Prahovei“, ,,Hora detrunchiaţilor“  (detrunchiat însemnând rupt de ţară), toate cu un puternic specific naţional. Faimos şi în vremea sa, ziarele l-au comparat cu Johann Strauss şi Franz Liszt. Ciprian Porumbescu a fost o stea cu trecere scurtă dar luminoasă îmbogăţind muzica românească şi universală cu noutăţi, cu un suflu tânăr, jertfelnic şi iubitor.

 

@Victoria MILESCU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *