Congresul Mondial al Eminescologilor s-a încheiat la Chişinău

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Congresul Mondial al Eminescologilor s-a încheiat la Chişinău

La Centrul  Academic Internaţional „Mihai Eminescu”  din Chişinău s-au încheiat astăzi lucrările celui de-al VI-lea Congres Mondial al Eminescologilor cu lansarea mai multor volume despre opera poetului.

În cadrul sesiunii de astăzi, au fost prezentate  cărţile:„Dicţionarul Enciclopedic Mihai Eminescu” de Mihai Cimpoi,  ,,Ideea europeană în opera lui Mihai Eminescu” de Florian Copcea, ,,Mihai Cimpoi: logos şi ontos”, de Florian Copcea, „Dicţionar cronologic. Mihai Eminescu” de Săluc Horvat, „Eminescu şi literatura italiană” de Giuseppe Manitta, „Eminescu şi cugetul german” de Dumitru Pasat, „Bedniat Dionis” de Ognean Stamboliev ş.a.

În alocuţiunea sa, inițiatorul Congresului, academicianul Mihai Cimpoi a mulţumit oaspeților de peste hotare pentru valorificarea și promovarea operei și personalității lui Eminescu în țările pe care le reprezintă.

„Ne bucură faptul că opera lui Eminescu este tot mai cunoscută în lume, iar congresul nostru  devine tradiţional. Și nu întâmplător au fost alese pentru ediția a VI-a a Congresului aceste două subiecte – publicistica și traducerile lui Eminescu în limbile străine. Motivația ar fi că publicistica lui Eminescu a fost mai puțin studiată, fiind considerată inferioară poeziei sale și de aceea nici nu prea s-a editat. Eminescu ne vorbește despre ideea europeană, despre unitatea culturii universale, despre conceptul european, termen frecvent în epocă, termen care desemnează exact ceea ce este UE astăzi și plus problemele spinoase, cu care ne confruntăm astăzi, problemele justiției, învățământului, economice, sociale”, a accentuat academicianul Mihai Cimpoi.

Scriitorul Mario Castro Navarette din Chile a afirmat că  traduce în limba spaniolă de mai mulţi ani din creaţia lui Mihai Eminescu şi că poezia lui este înţeleasă de către conaţionalii săi. „Eminescu urmează să fie descoperit de către mai mulţi cititori nu numai din ţara mea de origine,  dar şi de pe alte meridiane. El merită să fie cunoscut şi apreciat de toată lumea”, a mai spus Mario Castro Navarette.

Tot  aici, a fost lansat volumul omagial, consacrat  academicianului Mihai Cimpoi la 75 de ani de la naştere, prezentat de către  coordonatorul lucrării, profesorul universitar Alexandru Burlacu.

Cel de-al VI-lea Congres Mondial al Eminescologilor a fost organizat de Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Filologie al AȘM, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R. Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Centrul Academic Internaţional Eminescu, Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Moldova şi alte instituţii de cultură.

@ M.P.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *