SERBIA DE RĂSĂRIT: O MARE DE ROMÂNI

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Într-un memoriu trimis lui Antonescu la 11 aprilie 1941 se concluziona ,,în virtutea dreptului la autodeterminare, românii dintre Timoc şi Morava şi cei din Banat cer alipirea la trupul României iubite pe care o vor cinsti prin muncă şi virtute ostăşească”. Reprezentanţii autorizaţi ai românilor erau dr. Botoarcă, preot Fistea şi preotul din Graboviţa Gheorghe Suveică. Erau alăturate 7 anexe. Avuseseră loc în prealabil adunări ale românilor din regiune care au luat hotărâri în acest sens. Statul român nu a dat curs acestor cereri pentru a nu se interpreta de Hitler ca o compensaţie pentru Ardeal. Doar Mihai Antonescu face o firavă propunere lui Manfred von Killinger la 23 aprilie 1941 prin care îi solicită înfiinţarea unui condominium sub suveranitate germano-română (eventual şi bulgară) cuprinzând o fâşie din Timoc până spre Salonic [61].

În mai 1945 fruntaşi ai românilor, mulţi foşti partizani cereau lui Tito (a cărui secretară şi amantă fusese românca Dvoriana Păun) să respecte drepturile lor naţionale în coformitate cu programul privind minorităţile din 1943. Cereau şcoli şi biserici cu slujbă în română cum aveau ,,până în vremea regelui Milan” şi anexau lista cu satele lor [55]. Cristea Sandu Timoc cerea într-un memoriu din 26 iulie 1945 către Tito învăţământ şi slujbă religioasă în limba română. Va trimite un memoriu şi lui Gheorghe Tătărăscu în 1946 şi directorului ziarului Borba din Belgrad. Iancu lu Moană Simeonovici în ,,Kâncicătoarea partizănească” din 1946 Zaiceri, la pag 1-3 în introducere (,,până-n vorbă”) spune că în război ,,Rumunii nu s-au bătut numai pentru slobodă, numai şi ge cultură şi ge scire, să vorbească şi scrie limba lor fărge frică”.

Avusese loc în septembrie 1946 şi o conferinţă a rumânilor din ocrugul Zaiecear cu care ocazie au vorbit pe lângă Moană şi Toza Ţucanovici, Radulovici, Dimitrievici, Trochici, Filipovici etc întocmind şi o listă cu 9 măsuri concrete de a-şi cultiva limba maternă că ,,ge mici noi vorbim românieşcie”. Lingvistul Momcilo Savici scrie la 1967 şi la 1979 că limba acestora era româna. Fostul preşedinte Lilici e născut din mamă româncă în Brza Palanka şi nu ştia până la 7 ani sârbeşte. În 1946 ambasadorul român la Belgrad, Tudor Vianu, care aflase de la un grup de timoceni români că sunt lipsiţi de dreptul la şcoli, biserici şi cărţi în limba română, a protestat pe lângă Ministerul Iugoslav de Externe. i s-a răspuns că ,,în Timoc nu sunt români“ şi a fost obligat să părăsească Belgradul [45]. Mai târziu comuniştii nu s-au interesat deloc de aceştia.

Cristea Sandu Timoc pomeneşte de uciderea pentru vina de a răspândi cărţi româneşti a elevilor de liceu Drăguţă Sârbulovici din Văiuga, Dumitru Belivache din Kobişniţa şi Sârbulovici din Gârleana. Iată încă alte cazuri cunoscute de încălcare a drepturilor românilor în zonă. Prefectura Zaicear prin ordinul 3190/23 martie 1899 interzicea portul căciulii ,,clăbăţ” bărbaţilor şi ,,ceapsei” femeilor. Vor avea loc proteste şi se va îndulci ordinul în luna mai. 30 de românce au plecat să ceară audienţă fostei regine Natalia (româncă) dar ofiţerii sârbi nu le-au permis.

Episcopul Milentie Vuic de Timoc emite pastorala 765/18 august 1899 prin care publică o listă de nume sârbeşti afişată în biserici şi din care se obligau preoţii să aleagă nume de botez. Profesorul Nicolici de la liceul din Negotin este destituit la 1900 pentru că vorbea cu părinţii româneşte. În dosarul 9695/1909 la Negotin este judecat un preot fiindcă împărţise cărţi româneşti.

Profesorul de filozofie din Alexinaţ Iovan Ilici (Ion Ilie din Brestovaţ) este demis şi scos din viaţa civilă în 1912 fiindcă ceruse şcoli şi biserici de limbă română în Timoc (74). Dr. Nicolae Lupu ministru ţărănist cerea premierului sârb Paşici să permită şi românilor şi nu doar sârbilor să treacă Dunărea în România la munci agricole. La 4 iunie 1935 la Bor are loc ,,răscoala cea mare ţărănească” numită ,,vlaşka buna”. Stepan Radici împuşcat în parlamentul din Belgrad în 1928 spunea că e greu de explicat cum în Croaţia şi Iugoslavia până la finele sec XV limba liturgică şi cărţile în biserică erau valahe.

Astăzi se fac afirmaţii că în Timoc (în Bulgaria şi Serbia) ar trăi nu mai puţin de 2.000.000 de români (46) însă de exemplu la 1980 Iugoslavia nu recunoştea că ar avea mai mult de 223.000 români şi aromâni [47].

În 1991 fostul învăţător din Bodgoriţa (cu 3000 români) pe al cărui tată îl mai chemase Iliescu încă la începutul secolului, s-a destăinuit României libere spunând că în satul vecin Zlot sunt 6 000 români şi că în Timocul sârbesc românii deşi trăiesc în 257 localităţi, din care 211 sunt curat româneşti, la recensământul din 1971, au fost trecuţi abia 14.724 vlaşi, probabil doar cei care nu cunoşteau limba sârbă, restul fiind bilingvi.

Până în 1948 aveau 2 publicaţii ,,Vorba noastră“ şi ,,Lucrul nostru“. La Pojarevaţ apărea bilingvul ,,Bilten”. Milovan Gilas va desfiinţa aceste publicaţii după ce în paginile acestora începea să fie folosit des termenul de ,,român”. Referitor la Timocul bulgăresc, spunea că românii trăiesc în 55 aşezări din care 52 pur româneşti deşi în enciclopedii apar doar 4.000 româno-vlahi [48].

Ziarul Naşa Reci scrie că poliţia din Slatina Borului a confiscat 500 abecedare româneşti în 28 august 1993 şi prezintă fapta ca o mare biruinţă a organelor de drept (59). Ziarul Novosti din 5 august 1996 reia fapta aceasta măreaţă a poliţiei dar înfierează şi ideea doar a înfiinţării de şcoli româneşti. În ziarul Srpska rec din 20.05.1996, deputatul Vladimir Dapcevici din partidul lui Vuk Draşcovici avansează pentru valahii timoceni cifra de 1.100.000.

Am vizitat de mai multe ori zona şi vă prezint lista localităţilor din Serbia de răsărit în care trăiesc români (în paranteză localităţile în care alături de români trăiesc şi alte naţionalităţi):

Judeţul Branicevo
– Plasa VELIKO GRADISTE: Doljasnica, Topolovnik, Cesljeva Bara, Durakovo, (V.Gradiste, Ram);
– Plasa GOLUBAC: Brnjica, Dvoriste, Zitkovica, Krivaca, Kurdes, Snegotin, (Golubac);
– Plasa ZABARI: Vitezevo, Kocetin, Mirijevo, Porodin, Svinjarevo, Polatina, Ticevac, (Vlaski Do, Zabari);
– Plasa ZAGUBICA: Breznica, Laznica, Milanovac, Osanica, Seliste, Sige, (Bliznak, Zagubica, Krepoljin, Medvedica);
– Plasa KUCEVO: Blagojev Kamen, Brodica, Bukovska, Voluja, Vukovic, Duboka, Kacna, Ljesnica, Mustapic, Neresnica, Radenka, Rakova Bara, Sena, Srpce, Turija, Ceremosnja, Cerovica, Sevica, (Kucevo);
– Plasa MALO CRNICE: Aljudovo, Vrbnica, Zabrega, Kobilje, Kravlji Do, (Veliko Selo, Sljivovac);
-Plasa PETROVAC NA MLAVI: Busur, Vitovnica, Dubocka, Zdrelo, Kladurovo, Leskovac, Manastirica, Melnica, Orljevo, Ranovac, Rasanac, Stamnica, Slarcevo, (Bosnjak, Oreskovica, Pankovo, Petrovac);
-Plasa POZAREVAC: Ostrovo, Recica, (Kostolac, Pozarevac, Poljana);

Judeţul Pomoravlje
– Plasa DESPOTOVAC: Beljajka, Jasenovo, Resavica Selo, (Despotovac, Zibilje, Lipovica);
– Plasa JAGODINA: Dobra Voda;
– Plasa SVILAJNAC: Bobovo, Macevac, Prostinac, Subotica, (Dubnica, Svilajnac, Troponje);
– Plasa CUPRIJA: Batinac, Bigrenica, Vlaska, Isakovo, (Cuprija, Supska);

Judeţul Bor
– Plasa BOR: Brestovac, Bucije, Gornjane, Zlot, Krivelj, Luka, Metovnica, Ostrelj, Slatina, Tanda,Topla, Sarbanovac, (Bor);
– Plasa KLADOVO: Brza Palanka, Vajuga, Velesnica, Velika Vrbica, Velika Kamenica, Grabovica, Davidovac, Kladusnica, Korbovo, Kostol, Kupuziste, Ljubicevac, Mala Vrbica, Manastirica, Milutinovac, Novi Sip, Podvrska, Reka, Recica, Rtkovo, Tekija, (Kladovo, Petrovo Selo);
– Plasa MAJDANPEK: Boljetin, Vlaole Golubinje, Debeli Lug, Jasikovo, Klokocevac, Leskovo, Miroc, Mosna, Rudna Glava, Topolnica, Crnajka, (Donji Milanovac, Majdanpek);
– Plasa NEGOTIN: Bukovce, Veljkovo, Vratna, Dupljane, Dusanovac, Zlokuce, Jabukovac, Kobisnica, Kovitlovo, Mala Kamenica, Malajnica, Milosevo, Mihajlovac, Mokranje, Plavna, Prahovo, Radujevac, Samarinovac, Slatina, Srbovo, Urovica, Crnomasnica, (Negotin);

Judeţul Zajecar
– Plasa BOLJEVAC: Bacevica, Bogovina, Valakonje, Dobro Polje, Osnic, Podgorac, Savinac, (Boljevac, Lukovo, Mali Izvor);
– Plasa ZAJECAR: Vel. Iasikovo, Vel. Jasenovac, Gamzigrad, Glogovica, Gradskovo, Dubocane, Lubnica, Mala Jasikova, Mali Jasenovac, Nikolicevo, Prlita, Tabakovac, Halovo, Cokonjar, Sipikovo, Sljivar, (Grljan, Zajecar).

Această zonă a Serbiei de răsărit numită şi Timoc sau Craina sau Homolie a fost luată de sârbi de la turci abia în 1833. Până atunci aici fusese paşalâcul de Vidin şi mergând înapoi în timp ţaratul şi cnezatul de Vidin, ţinuturile Maciva şi Branicevo sub unguri, imperiul româno-bulgar al Asăneştilor, imperiul bizantin, Dacia Ripensis, Dacia Mediteranea, Moesia romană, Tribalia (după vechea spiţă a dacilor-tribalii). Vechea Raşca sau Serbia nu atingea Dunărea fiind situată mai la sud (vezi atlasul istoric sârb de la 1925 şi bulgar de la 1917). Timocul a fost şi în stăpânire austriacă fiind unit administrativ cu Banatul, dar şi sporadic în stăpânirea Munteniei.

Între 1804-1813 a existat o uniune între Serbia şi Tribalia, între sârbi şi românii timoceni pentru lupta împotriva turcilor (fără colaborarea românilor timoceni care controlau dreapta Dunării, sârbii nu aveau acces la sprijinul rusesc ce venea prin principate). Acest lucru este evident din stema respectivă care reunea cunoscuta stemă a Serbiei rămasă până azi (cei 4 S în 4 colţuri) cu stema Tribaliei (un cap de mistreţ străpuns de o săgeată, uneori şi o bufniţă – in imagine).

Deci cam pe când răpeau ruşii Basarabia, sârbii se uneau cu românii timoceni din fosta Tribalie pentru ca mai târziu să se facă stăpâni în zonă uitând de ajutorul dat de aceştia împotriva păgânilor şi devenind nişte asupritori creştini mult mai sălbatici în metode.

Prof. VIOREL DOLHA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *