Cleopatra LUCA: Coaja de mesteacăn

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

Cine își imaginează că un copil sub un an și jumătate poartă corespondență? Voi dovedi că este adevărat, printr-o carte poștală.

Era înainte cu o lună de încheierea armistițiului de la 23 august 1944. Tata se afla atunci în Munții Neamțului. Făcea parte din Divizia 3 Munte, sub ordinele generalului Leonard Mociulski. Nu vreau să vorbesc despre situația frontului la acel moment ori a comandantului diviziei, care a fost reabilitat abia la venirea generalului De Gaulle în vizită la noi, în 1968, după o lungă perioadă de dizgrație, sub motivul că luptase împotriva rușilor, ci despre un fapt aparent minor, dar impresionant.

Nimeni nu știa cât îl va păsui soarta. Viața este imprevizibilă oricum, dar mai ales în timpul războiului, mai precis în linia întâi de luptă. În momentele de aparentă liniște, era firesc ca fiecare combatant să se gândească la cei dragi. Când știi că acasă a rămas și un copil pe care l-ai văzut doar patru săptămâni în perioada gânguritului, îi trimiți acestuia câteva rânduri, din zona fierbinte, ca mărturie a existenței tale la data expedierii lor. Încă…Dar pe ce să le scrii? Imaginația lucrează impulsionată de suflet.

Așa se face că, la puțin peste un an, mi-am început corespondența prin veștile trimise de tata. N-aveam cum să pricep atunci, dar mai târziu, da. Înțelegea mama conținutul succint al mesajului, ca pe un testament. Nu, bărbatul ei n-a murit imediat, ci mult mai târziu. Despre modalitatea de a-mi parveni mie acele cuvinte am vrut să vă relatez. Părintele meu a șlefuit o coajă de mesteacăn, i-a dat forma unei cărți poștale, a scris ce-a simțit, iar pe verso a menționat destinatarul și expeditorul. N-a timbrat-o pentru că nu avea cu ce, în speranța că poșta va fi îngăduitoare. Și a fost. Doar venea de pe front. Pe parcurs, curioșii au crestat pe la colțuri ciudatul răvaș, pentru a identifica materialul din care era alcătuit.

Au trecut mai bine de șapte decenii. Scrisul pe coaja de copac s-a estompat, dar mesajul a fost urmat ad litteram.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *