SCRIITORI ROMÂNI DIN SERBIA

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

 

Volumul semnat de Florian Copcea,

Scriitori români din Serbia, apărut la Editura

MJM Craiova, 2014, vine să mărturisească, în

secolul XXI, cât de valabilă este afirmaţia lui

Nicolae Iorga că România este singura ţară din

lume ale cărei graniţe sunt înconjurate de

români. Pornit dintr-o mișcare spirituală de

cunoaștere a românilor de pretutindeni,

susţinută de mulţi intelectuali din Ţară, de

dincolo de Prut și din Banatul sârbesc

(amintim interesul Academicianului Mihai

Cimpoi, al lui Nicolae Dabija, al revistei Curtea

de la Argeș), gândul autorului pentru

literatura română care se scrie dincolo de

graniţe se materializează în acest volum de

prezentare a 27 de scriitori din Voivodina,

Novi Sad, Uzdin, Valea Timocului.

Florian Copcea, scriitor, publicist, eseist,

lucrează la Agenţia Naţională de Presă

AGERPRES în funcţia de redactor. A înfiinţat

primul ziar independent din România,

Lumina, la 26 decembrie 1989. Din anul 1990

organizează Festivalul Internaţional de Poezie

”Mihai Eminescu”. Pe lângă volume de poezie

și proză, Florian Copcea este interesat de

spaţiul cultural românesc: Panorama poeziei

contemporane basarabene, Editura Lumina,

2005, Scriitori mehedinţeni în peisajul

literaturii române contemporane, Editura

Lumina, 2006, Biserica românilor din Serbia

de nord-est, MJM, Craiova, 2007,

Istoriografia românilor din Serbia de nordest,

Editura Lumina, 2008, iar volumul recent

Scriitori români din Serbia vine să completeze

această hartă spirituală a unei Românii

hrănită prin elementul de eternitate al acestui

spaţiu, limba română.

Portretul celor 27 de scriitori este realizat

prin analiza lucidă și atentă a operei fiecăruia,

folosind demersul critic al profesorului Eugen

Simion, recunoscut în Argumentul care

precede volumul: ”Critica literară poate lua

însă sugestii de peste tot, demersul său se

poate îmbogăţi din contactul cu metodele noi.

Există mai multe căi de acces spre opera

literară și criticul are libertatea să aleagă pe

aceea pe care o găsește cea mai potrivită.”

Referiri la metoda critică a Academicianului

Eugen Simion apar frecvent în text, alături de

Roland Barthes și de Borges, din care citează:

„Poezia este întâlnirea cititorului cu cartea,

lectura cărţii, descoperirea cărţii.” (Cărţile și

noaptea).

Împreună cu metoda critică recunoscută,

sunt recunoscute și sursele de documentare,

pe lângă lectura operelor, este citată ”O istorie

a literaturii române din Voivodina” de Ștefan

  1. Popa și ”Poezie și epocă”, Editura

Libertatea, 1989, de Ion Deaconescu.

Tot în Argument, autorul motivează rolul

acestei lucrări:

”Cartea de faţă vine să completeze volumul

firav de surse bibliografice referitoare la

literature română contemporană din Serbia,

care, în esenţă, face parte intrinsecă din cea

universală.”

Prezentarea scriitorilor este făcută în ordine

alfabetică, pentru a se evita cu abilitate

ierarhizarea, fiecare prezentare având două

părţi, un capitol de biografie și un capitol de

prezentare a operei, aprecieri critice,

fragmente de text. Autorul încearcă să fie cât

mai aproape de text, cu eleganţă dezvăluind

omul, mișcarea culturală, epoca. Astfel,

Slavco Almăjan, cel care deschide lista

scriitorilor, ”vede lumina zilei în satul Oreșaţ,

situat nu departe de Vârșeţ. A făcut studii în

acest oraș și în Novi Sad”. Urmează aprecieri

critice, Mihai Cimpoi, Ștefan N. Popa, apoi

propriul demers critic, însoţit de numeroase

citate din operă, care îi este mereu aproape lui

Florian Copcea: ”Valorificarea a ceea ce Platon

numea lexis îi deschide lui Slavco Almăjan

fereastra spre o abordare esenţială a

sentimentelor dezlănţuite, deloc fictive.”

Se conturează un portret al lui Slavco

Almăjan, poetul plecat în căutarea adevărului

poetic, din care se citează ilustrativ: ”Poezia nu

începe în cărţi / Ea e în sâmburele trezit / În

viaţa care te încurajează și înspăimântă…”

(Teiul care scrie).

Marina Ancaiţan, scriitor și publicist,

redactor la Casa de Presă și Editură Libertatea

din Panciova este promovată în special pentru

lucrarea Rostirea continuă. Pagini de

literatură română din Voivodina în care

demonstrează că în acest spaţiu ”creează și

trăiesc unii din cei mai importanţi corifei ai

literei românești din Balcani”.

Ioan Baba, redactor șef al revistei de

literatură, artă și cultură transfrontalieră

Lumina, este apreciat pentru direcţia

modernistă pe care o imprimă spaţiului

cultural al Voivodinei prin volumele sale,

dintre care cităm Icoană din Balcania,

precumși prin bogata sa activitate jurnalistică,

în paginile revistei, la postul de Radio și

Televiziune din Novi Sad. Versul său,

”amăgitor și exultant, având o curgere

hieratică, cochetează cu abstractul și

bucolicul”: ”Când vor începe lucrările și

schimbarea feţelor / Când vor începe lucrările

de restaurare / Se întreabă lumea taciturnă /

Cu cap de gâscă sub aripă” (Cutia de

rezonanţă). Ioan Baba a fost prezent în spaţiul

argeșean reprezentând revista Lumina cu

ocazia Podului de reviste organizat de revista

iniţiatoare și gazdă Curtea de la Argeș,

împreună cu revista Literatura și Arta din

Chișinău.

Toate prezentările din cartea lui Florian

Copcea sunt incitante, ne vom mai opri la doi

autori, Vasko Popa și Adam Puslojic, cel mult

iubit de Nichita Stănescu, (vezi Belgradul în

cinci prieteni). Iată cum începe capitolul

despre Vasko (Vasile) Popa: ”Cel mai mare

dar pe care Dumnezeu l-a putut face literaturii

sârbe, Vasko Popa, poet și publicist, s-a născut

în localitatea Grebenuţ”. El, Vasko Popa a

reformat literatura sârbă, a impus o nouă

direcţie de gândire estetică în tot spaţiul

literaturii din sud-estul Europei. Cuvântul

recuperează, readuce lucrurile în lumină,

iluminează. Miracolul se realizează cu ajutorul

acestor cuvinte: ”Fiecare-și umple pielea cu

pietre / Fiecare se-apucă să danseze cu ea /

Iluminat de propriile-i stele / Cel care

dansează până-n zori / Cel care nu clipește și

nu se prăbușește / Acela își câștigă pielea /

Jocul ăsta se joacă rar”(De-a nunta).

Scriitorul și traducătorul Adam Puslojic

s-a născut în satul Cobișniţa din Valea

Timocului. Volumele publicate în limba

română, Plâng, nu plâng, 1995, Tăcerea

lustruită, Muritori, ce-i cu voi, 2007, Hai să

vorbim, 2008 au în centru ideea de creaţie,

fiindcă Adam Puslojic este hrănit din

substanţa necuvintelor lui Nichita Stănescu.

Adesea în discuţiile despre artă el se identifică

cu Serghei Esenin, ca în acest patetic crez

poetic: ”A fi poet înseamnă să nu trădezi / Să

speli cu sânge negre îndoieli / Și să mângâi

simţirile străine…” Frumoasă prezentare a

poetului care afirmă: ”nu mănânc decât

mere/cu gust de moarte.”

Ar mai fi de amintit ”baronul” Vasile

Barbu din Uzdin, directorul revistei și al

Editurii Tibiscus, îniţiatorul Festivalului

Internaţional de Poezie Drumuri de spice,

Petru Cârdu, supranumit „micul Rimbaud”,

Nicu Ciobanu, director al Casei de Presă și

Editură Libertatea din Panciova. Nicu

Ciobanu a fost prezent la constituirea Podului

de reviste de la Curtea de Argeș. Laitmotivele

poemelor lui Nicu Ciobanu sunt poezia,

poetul, cuvântul, cântecul, limbajul, jocul,

ochiul, labirintul, umbra. Despre opera sa

Florian Copcea scrie: ”Eternizarea creatorului

se petrece în Om singur visând aproape

parabolic, frecvent după ”o risipă de lumină și

timp”, fiindcă veșnicia noastră trece dintr-o

întâmplare în alta (Întâmplarea cea

mare,VII). Discursul său surprinde prin jocul

existenţial, labirintic și exorcistic. Se poate

vorbi de o hipnoză a limbajului, poetul

premeditare retrăgându-se între ”timpul fără

timp” și ”jubilaţia cosmogonică”.

De fapt, întreaga carte este o pledoarie

pentru literatura română scrisă în afara

actualelor graniţe ale Ţării, în teritoriul locuit

de limba română ca limbă de neam, Florian

Copcea dovedind un puternic sentiment

patriotic, cu rădăcini în timpuri trecute,

probabil în gândirea politică eminesciană.

Pe bună dreptate, Academicianul Mihai

Cimpoi a afirmat: ”…Impresionează la Florian

Copcea, în primul rând, spectacolul intelectual

ce îl dă cu fiecare incursiune pornită în

universal interior al celor judecaţi în

microeseurile de faţă, din care, evident, cifrul

nu lipsește. Plăcerea textului oferă acestora o

dimensiune emblematică. Indiscutabil,

mirajul lecturii fascinează și, în egală măsură,

dezvăluie un constructor avid de relecturare,

modalitate sigură de a ne deconspira

adulaţiunea criticului-poet faţă de fenomenele

unei literature necomplexată de europenism.”

MARIA MONA VÂLCEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *