Oamenii din viaţa lui Arghezi

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

 

 

 

Zenovie Cârlugea face parte din categoria cărturarilor români care tac şi fac (nu zgomot ca toată mediocritatea intelectuală) operă de cercetare autentică, în care acribia ştiinţifică şi pioneratul în domeniul istoriei literare sunt demne de apreciat. Dar, aşa cum am mai scris, faptul că Zenovie Cârlugea (ca şi Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, I. Filipciuc, Al. Ruja, Viorel Dinescu, arh. Veniamin Micle, Lucia Olaru Nenati, I.Şt. Lazăr etc.) nu locuieşte în Capitală (unde şi interlopii sunt superiori celor din provincie), spre a fi în centrul atenţiei (tele)criticii, ci în oraşul lui Brâncuşi, nu-i aşezat în rândul intelectualilor de frunte ai momentului din România.

Poet, critic şi istoric literar, eseist, publicist şi editor, Zenovie Cârlugea s-a născut la 28 octombrie 1950, în localitatea gorjeană Cruşetu-Maiag, în familia preotului Nicolae şi a Eugeniei (n. Milculescu). A absolvit liceul la Balş şi Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, în 1975. La Universitatea din Sibiu îşi susţine doctoratul cu teza Lucian Blaga – dinamica antinomiilor imaginare, în 2004. După un profesorat la o şcoală generală din Prigoria, din 1976 se transferă prin concurs la Liceul „Ecaterina Teodoroiu” din Tg. Jiu, de unde se pensionează. Este preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice, filiala Gorj, colaborator la numeroase reviste literare, el însuşi a fondat şi a coordonat/coordonează revista Portal-Măiastra, pe care a impus-o pe plan naţional şi nu numai.

Studiile sale sunt numeroase, pertinente şi variate, în domeniul creaţiei lirice (Fericirile, 1995; Deseninări de cleştar, 1995; Gheaţă la mal, 1997; Foişor în Heliopolis, 1997; Ochiul înrourat, 1999, 2013; Lythiada, 2014) şi mai ales în critica şi istoria literară, aplicându-se cu simţ critic asupra unor clasici ai literaturii române: Lucian Blaga (Poezia lui Lucian Blaga, 1995; Dinamica antinomiilor imaginare, 2005, 2013; Studii, articole, comunicări, evocări, interviuri, 2006; Solstiţiul sânzienilor, 2010; L. Blaga, între amintire şi actualitate, 2011; Sfârşit de secol, început de mileniu, 2012; Blaga-Goethe, 2012; L. Blaga. Dicţionar esenţial, vol. 1-2, 2017-2018; L. Blaga la Bistriţa, 2018; L. Blaga şi lumea Banatului, 2018), Al. Macedonski (Palatul fermecat, eseu asupra barocului macedonskian, 1997), Brâncuşi  (Brâncuşi, azi, 2000; Orizonturi critice, 2009; Studii şi eseuri, 2009), Tudor Arghezi (Tudor Arghezi şi spiritul Olteniei, 2008; Un elogiu al Gorjului, 2010), Eminescu (Mitografii ale daco-românităţii, 2011, 2013; Drumuri şi popasuri în Gorj, 2016). A scris şi despre Arethia Tătărescu – Marea doamnă a Gorjului interbelic (2007), Dacoromânia profundă (2006), Folclor de pe Valea Amaradiei (2008), Editura Ram-Aninoasa (2014), Spiritul pandur şi sufletul gorjenesc (2014), De neamul Cartienilor (2015), dar şi un Panopticum. Studii şi eseuri de critică şi istorie literară, I (2013).

Mai nou, Zenovie Cârlugea a iniţiat şi realizat un proiect literar-cultural, unic în spaţiu românesc: sub genericul de Dicţionar esenţial, exegetul gorjean dezvăluie „Oamenii din viaţa lui…Un prim volum din acest Dicţionar esenţial a fost dedicat lui L. Blaga, în 2017.

Recent, în deja celebra colecţie „Opera Omnia” de la TipoMoldova (director: Aurel Ştefanachi), Zenovie Cârlugea tipăreşte un dicţionar cu oamenii din viaţa lui Tudor Arghezi (Tudor Arghezi. Dicţionar esenţial. Oamenii din viaţa lui, 2019), un volum substanţial, de peste 800 de pagini! Este „un fel de monografie, dintr-o nouă perspectivă, aceea a relaţiilor avute de scriitor cu semenii săi, cu preponderenţă provenind din lumea scriitoricească”, cum ne avertizează autorul în cuvântul înainte.

Cum era de aşteptat, în viaţa şi opera titanică a lui Tudor Arghezi au interfelat mari personalităţi din epocă, din varii domenii de activitate, prieteni sau adversari, colaboratori, importanţi sau efemeri, Zenovie Cârlugea catagrafiind un număr de 240 de personaje, unele de referinţă, precum Felix Aderca, Agârbiceanu, Anania, Baba, Balaci, Blaga, Bogdan Duică, C. Brâncuşi, Caracostea, Cioculescu, Rosa del Conte, Coşbuc, Crainic, Eminescu, Enescu, Galaction, Goga, Grigurcu, Ibrăileanu, Eugen Ionescu, Iorga, Macedonski, Maiorescu, Minulescu, Odobescu, Emil Palade, Pârvan, Perpessicius, Camil Petrescu, Pienescu, Rebreanu, Rosetti, Sadoveanu, Slavici, Marin Sorescu, Stancu, Strere, Streinu, Titulescu, Topârceanu, Ţugui, Vianu, Zerifopol etc.

Aceste personaje/personalităţi din biografia spirituală lui Arghezi sunt prezentate sub forma unui fişier biobibliografic, însoţite de date privind intersectarea cu arghezologia. Valeriu Anania, de pildă, primeşte, în 1943, de la Tudor arghezi, din lagărul din Tg. Jiu „o îmbrăţişare” printr-o scrisoare; Arghezi „sălăsluia, prin apropiere, la schitul Polovragi”, scrisoare ce s-a constituit ulterior în predoslovia la poemul lui Anania, Mioriţa. Scrisoarea în sine are valenţe artistice incontestabile: „Sunt localnic al Târgului Jiilor lui Tudor, a cărui statuie mică mă aşteptam să o găsesc de multe ori mai înalta, grandioasă ca şi destinul pe care l-a servit, cum îl mai slujim unii din noi, în răspăr cu vremea, şi azi de la Zintâi ale lumii”. Z. Cârlugea relevă şi rolul pozitiv jucat, în acele condiţii, de col. Leoveanu, comandatul lagărului de internaţi politici din Tg. Jiu, Arghezi fiind „localnicul” acestui lagăr, între 2 octombrie-20 decembrie 1943, pentru pamfletul „Baroane”. Chemat ca martor în procesul intentat mareşalului Ion Antonescu în mai 1946, pentru a depune mărturie despre „cum am fost maltratat în Lagărul de la Tg. Jiu”, Arghezi a refuzat să-l acuze pe mareşal, declarând că în lagăr erau condiţii „blajine”, „în fond, el [Antonescu] ne-a scăpat de la moarte, pe mine şi pe alţii”.

Cu obiectivitate, pe bază de argumente, este prezentată relaţia Arghezi-Blaga, nu întotdeauna cordială, autorul Cuvintelor potrivite salutând primirea în Academia Română, la 5 iunie 1937, a lui L. Blaga („Şi, salutându-te pe tine, Lucian Blaga, salut literaţii de astăzi ai ţării mele, cari, chiar dacă îşi permit uneori licenţe în arta lor, sunt o generaţie de scriitori plini de avânt şi talent”).

Lui C. Brâncuşi îi dedică, încă din 1914, două tablete în care-i recunoaşte spiritul modern, înnoitor al sculpturii sale („unda uriaşă a lumii a găsit o expresie nouă, o expresie Brâncuşi”).

Încă de la debutul editorial din 1927, Arghezi primeşte elogiile cuvenite de la două mari personalităţi: G. Călinescu („cel mai mare poet român contemporan”) şi M. Ralea („cel mai mare poet de la Eminescu încoace”).

Informaţii preţioase se găsesc în Dicţionarul esenţial. Tudor  Arghezi de Z. Cârlugea privind marii oameni politici ai vremii, şi mai cu seamă referitor la articolul distrugător al lui Sorin Toma, Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei. Răsfoind volumele lui Tudor Arghezi („Scânteia”, 5, 7, 9, 10 ianuarie 1948). Fiul lui Al. Toma (devenit poetul oficial al guvernării staliniste), Sorin Toma mărturiseşte, după emigrarea în Israel din 1979, că articolul cu pricina, care l-a scos pe Arghezi din viaţa literară timp de şase ani, n-a fost o „iniţiativă strict personală”, a fost într-adevăr „scris de mine, dar din iniţiativa, din însărcinarea şi sub controlul conducerii de partid, care l-a aprobat atât înainte, cât şi după publicare”, implicaţi fiind Iosif Chişinevschi şi Gheorghiu-Dej (deşi Niculae Gheran îşi aminteşte că Arghezi i se adresa lui Dej cu „Ghiţă”, fiind „coleg” în lagărul gorjean). După reabilitare, Arghezi a colaborat, într-o oarecare măsură, cu noul regim. Editorul său, Gh. Pienescu depune şi el mărturie despre sfârşitul vieţii. Venind la „Mărţişor” să continue ediţia de Scrieri, Arghezi şi-a prevestit moartea în stilul său inconfundabil: „de mâine nu mai lucrăm […] Te rog să mă ierţi, dar trebuie să mor”; iar Mitzurei i-a spus, cu o oră înainte de a muri: „Eu cu domnul Pienescu ne înţelegem pe calea îngerilor”.

La funerariile Poetului, din 14 iulie 1967, noul lider politic, N. Ceauşescu, a făcut de gardă la catafalc, după ce, în 21 mai 1965, împreună cu Ion Gh. Maurer îl vizitează la Mărţişor (fotografia din carte este elocventă).

Un sprijin nesperat, în acei ani nefaşti, l-a primit Arghezi de la Pavel Ţugui, şef al Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a C.C. al P.M.R. Aflând că familia Arghezi n-a primit cartelele pentru alimente şi combustibil pentru încălzire, pentru iarna 1951/1952, „am decis să mă implic direct, fără vreo aprobare din partea şefilor direcţi, L. Răutu şi Ofelia Manole […] am limpezit lucrurile rapid, iar Patriarhul de la Mărţişor a primit cartelele cu pricina”. Recunoscător, ca un bun creştin, patriarhul îi mulţumeşte în scris prin epistole sau autografe în versuri grăitoare.

Arghezi l-a cunoscut în timpul şederii sale în Elveţia (1906-1910) şi pe Lenin („cel mai ursuz şi cel mai primejdios”, „un terorist de un superlativ nestins la noi”, „e un maniac din specia comunistă”).

Debutul publicistic arghezian se petrece la 25 iulie 1896, în „Liga ortodoxă” a lui Macedonski, autorul Rondelurilor apreciind că Arghezi este „un artist de viitor de mare valoare”, pentru că are „originalitate foarte rar întâlnită în trecutul actual şi sufletească nobleţe ce se răsfrânge nu numai în versurile sale, ci şi în toate actele sale de om”. Cu timpul, datorită temperamentului fluctuant al celor doi mari scriitori, relaţiile cunosc o descreştere.

Pe Eminescu îl aprecia la justa sa valoare. În conferinţa ţinută la Ateneu, în 1943, mărturiseşte că l-a văzut pe autorul Luceafărului „în carne şi oase. Eram copil de nouă ani. L-am zărit pe Calea Victoriei”. Omagiul adus Poetului naţional este îndreptăţit „Eminescu e sfântul preacurat al ghersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat […] Fiind foarte român, Eminescu e universal”.

Chiar şi pe  carismaticul ţăran şi politician gorjean, Dincă Schileru, Tudor Arghezi îl încondeează pentru posteritate, numindu-l „Moş Ion Roată al Gorjenilor”.

Noua carte a lui Zenovie Cârlugea, Tudor Arghezi. Dicţionar esenţial. Oamenii din viaţa lui, este una de referinţă, o enciclopedie a universului arghezian, în care informaţiile, documentele editate sau inedite sunt puse plenar în valoare, oferind cititorilor o lectură deosebit de plăcută, instructivă şi educativă, ceea ce ne îndreptăţeşte să aşteptăm cu nerăbdare dicţionarul esenţial dedicat lui Eminescu. Zenovie Cârlugea are deja un nume şi un renume în literatura română contemporană, clădit pe o muncă istovitoare şi o pasiune debordantă.

                                                                                                                                             Tudor Nedelcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *