Scrisoarea Academiei Române către Academia de Științe și Arte din Serbia

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Academia Română a trimis, marți, 18 februarie 2020, o scrisoare către Academia de Științe și Arte din Republica Serbia referitoare la modul incorect de utilizare a limbii române în provinciile istorice cu populație majoritar românească din Serbia – sudul Dunării, Timoc, Morava și Homolie, unde s-a oficializat, contra realităților istorice, o limbă inexistentă – limba vlahă.

Iată textul scrisorii:

„Domnului Acad. Vladimir S. Kostić,
Președintele Academiei Sârbe de Științe și Arte

Academia Română a primit din partea comunității românești din Serbia un memoriu referitor la dificultățile întâmpinate de cetățenii sârbi, vorbitori de limba română, în privința folosirii limbii române în viața de zi cu zi.
Academia noastră, în cadrul căreia au fost și sunt cercetate chestiuni privitoare la graiurile vorbite în ținuturile dintre Morava, Dunăre și Timoc, sau la graiurile din Banatul sârbesc, este preocupată de realitățile lingvistice ale acestei arii de la sud de Dunăre, după cum este interesată și de realitățile legate de felul în care limba română este utilizată în Serbia.

Concluziile cercetărilor științifice ale specialiștilor în lingvistică și etnologie sunt clare în această privință: numele oficial al limbii vorbite de români (numiți în trecut, de către străini, vlahi sau valahi, cu multe variante ale termenului) este acela de „limba română”. Sintagma de „limba vlahă”, folosită până în secolul al XIX-lea în unele medii exterioare României și poporului român, a fost înlocuită, în mod oficial, cu sintagma de „limba română”, aplicată tuturor dialectelor și graiurilor acestei limbi.
Academia Română a publicat, începând cu anul înființării sale (1866), sute de cărți, sinteze, dicționare, enciclopedii, documente, atlase și studii pe acest subiect, iar statul român a notificat această realitate tuturor statelor cu care întreține relații diplomatice, culturale, științifice.

În numele bunei colaborări dintre instituțiile noastre și a legăturii tradiționale dintre România și Serbia, ne adresăm colegilor din Academia Sârbă cu dorința de a contribui la normalizarea situației expuse.

România va fi mereu apropiată de Serbia în procesul integrării acesteia în Uniunea Europeană, unde unul dintre criteriile normalei conviețuiri este și cel al situației minorităților naționale în dorința lor de a se exprima în limba maternă. Academia Română va pleda întotdeauna în sensul unei bune colaborări și din acest punct de vedere cu Academia dumneavoastră.

Cu întreaga noastră considerație,
Acad. Ioan-Aurel Pop,
Președintele Academiei Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *