SOS ROMÂNII DIN SERBIA * SOS ROMÂNII DIN SERBIA * SOS ROMÂNII DIN SERBIA

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Un rechizitoriu gazetăresc adresat Guvernului României /
Ministerul Românilor de Pretutindeni/
Consiliului Naţional al MinorităţiiNaţionale Române
———————————————————————–
FLORIAN COPCEA:
„PIERDUȚI ÎN ISTORIE…”
(Editura Hoffman, 2020, 464 p.)

Sub titlul „Pierduți în istorie”, gazetarul și criticul literar mehedințean Florian Copcea (Caracal: Editura Hoffman, 2020, 464 p.) își strânge tabletele sale pe varii probleme socio-culturale publicate în săptămânalul românilor din Serbia, „Libertatea” (Panciova), în perioada 2017-2019. Este, de fapt, continuarea unui demers gazetăresc, dacă avem în vedere culegerea anterioară, Avatarurile românilor din Serbia (Editura Libertatea, Panciova, 2016), înmănunchind de data aceasta articolele publicate în același hebdomadar, de-a lungul anilor 2014-2016.
Problematica abordată și modul liber de abordare, în afara oricăror complexe sau rețineri, recomandă un foarte bun cunoscător al realităților social-culturale specifice românilor din Serbia, fapt dovedit, de altfel, și prin o seamă de lucrări editate de profesorul dr. Florian Copcea, „observator atent, un excelent cunoscător al realității românilor din afara României – în speță a românilor din Serbia, cel mai devotat promotor, un militant al drepturilor, al valorilor literare, culturale, identitare, un «avocat» al dreptății, un autentic «doctor fără de arginți» care prin labirintul minoritarului etnic mișcă spirala lecțiilor de admirație, împotriva ignoranței și a uitării”, după cum scrie cu admirație în Prefața volumului scriitorul sârb Nicolae Ciobanu.
Se cuvin amintite în acest context lucrările dlui Florian Copcea dedicate istoriei, literaturii, culturii și spiritualității românilor din Serbia, precum„Scriitori români din Serbia, Lexiconul poeţilor români din Serbia”, „Scurtă istorie a poeziei româneşti din Voivodina”, „Biserica românilor din Serbia de nord – est”, „Istoriografia românilor din Serbia de nord – est”, „Timoc. Dicţionar de evenimente”, „O istorie a liricii româneşti din Serbia”ș.a.
Memorabilă este și inițiativa de a edita sub auspiciile Editurii Academiei Române, în colecția „101 de poezii”, nu mai puțin de 10 volume de poezii ale unor cunoscuți poeți români din Banatul sârbesc.
„Nimeni din afara comunității minoritarului român – precizează prefațatorul Nicolae Ciobanu – nu ne-a înțeles mai bine și nimeni nu s-a dăruit, continuu, prin scris, cu mai multă sinceritate și devotament cauzei românilor din Serbia precum a făcut-o domnul Florian Copcea, prin acțiunile sale de promovare, de a spulbera întunericul de prin cotloanele cunoașterii, de a ne fi alături, despre ceea ce atât de grăitor ne vorbește și cartea de față.Măiestria lui Florian Copcea, confirmată în arta scrisului, de data aceasta în genul publicistic, de a ne iniția în lumea românilor din afara României, de a ne dezvălui mai toate angoasele de care suferă această lume, prin cartea Pierduți în istorie, ajunge la plenitudinea firească.”
Parcurgând textele, cititorul poate realiza că are a face nu numai cu un foarte bun analist al problematicii multiple și diverse cu care s-au confruntat și încă se confruntă comunitatea românilor din Banatul sârbesc, dar și cu o conștiință de curat și militant românism, căci, dincolo de relieful atât de variat al problematicii, gazetarul dovedește observație penetrantă, spirit lucid, ba chiar spirit critic lipsit de partizanat și aplicat la varii aspecte din istoria, cultura, literatura și spiritualitatea românilor din Voievodina. De unde și titlul Pierduți în istorie, sugerând nu numai drama unei comunități rămasă în afara granițelor după Marea Unire, dar și istoria vitregă pe care aceasta a trăit-o în afara Patriei de origine, deopotrivă expuși atât constrângerilor prin anexarea Banatului de Răsărit de către statul sârb cât și indiferenței politicianiste cu care comunitatea respectivă a fost tratată de Statul Român.
Un fervent spirit de solidaritate cu românii din Serbia răzbate în paginile acestei culegeri de articole recomandând un militant imparțial pentru drepturile acestei comunități, pentru mai buna și dreapta prețuire a valorilor și profilului identitar, pentru discernământ în evidențierea acțiunilor și meritelor și nu prin răsturnarea scării de valori sociale și culturale. Fapte de care nu sunt străine nici oficialitățile de la București atunci când tot felul de indivizi și organizații se erijează în „reprezentanți” ai comunității românilor din Serbia („asociaţiiaşa zise culturale-româneşti în Serbia de Nord-Est care au mulţichibiţi în capital de pe Dâmboviţa” – Cârtițele, 11 februarie 2017). Însuși titlul cărții este unul incitant, rechizitorial și de cauză solidară cu cei „pierduți în istorie”, față de care gazetarul nu disperă, dimpotrivă, își exprimă convingerea că viitorul va fi de partea lor, dar nu așteptându-l într-o pasivitate incriminantă ci militând pe toate căile răzbirea adevărului, valorilor adevărate, spiritului identitar.
În tableta Românii de dincolo de istorie(altundeva numiți „români fără de țară”) întâlnim această netă observație caracterologică, care constituie un fel de pro domoîn dezvoltarea acestei inițiative gazetărești:
„Tot timpul, indiferent de spaţiu în care au trăit sau au supravieţuit, românii au făcut istorie. Unii dintre ei au rămas în paginile acesteia, alţii s-au exclus din cauza modestiei lor excesive, alţii, discreţi, au preferat să se ascundă în spatele unor pseudo-eroi. Niciodată nu i-am înţeles pe aceştia din urmă. Nici acum nu înţeleg de ce românii, românii timpului prezent, bineînţeles o parte dintre ei, continuă să rămână în umbră, lăsând astfel falsele valori ale istoriei să-şi facă mendrele. Ei, bine, românii din Serbia de Nord-Est sunt, nu încape îndoială, un popor cu o istorie demnă în spate, cu un trecut glorios şi un prezent frumos. Ei nu trebuie să fie confundaţi cu aşa-zişii lideri ai unor organizaţii care au drept obiectiv, neoficial, dărâmarea unităţii vorbitorilor de limba română care îşi zic rumâni, vlasi sau vlahi. Mulţi dintre ei habar nu au de interesele politice care i-au categorisit în acest fel şi care îi menţin într-o stare confuză când este vorba de afirmarea lor identitară şi de apartenenţa la una dintre tezele care se vehiculează în regiunile Timoc, Morava şi sudul Dunării.”(24 februarie 2018).
Pornind de la datini, credințe, superstiții, în general de la folclorul românilor din Voievodina (precum umblatul cu steaua de Crăciun evocat în tableta Stelele… românilor/ „Libertatea”, 31 decembrie 2016 – 7 ianuarie 2017), dl Fl. Copcea comentează, apoi, în câteva articole, gândirea din publicistica lui Mihai Eminescu, cel care avea în minte icoana integrală a românilor atât dintre granițele țării precum și a celor din afara acestora, indiferent în ce zări ar trăi aceștia, o privire analitică deosebită având pentru românii din Peninsula Balcanică, cu istoria lor și cu problemele existenței lor minoritare în cadrul statelor sud-dunărene. Dincolo de toate acestea, poetul milita pentru o unire culturală, mai importantă – crede el – decât o unire politică. Dl Copcea comentează în serialul gazetăresc Eminescu (I-IV) concepția poetului, spiritul deschiderii sale europene, reținând citatul exact din articolele eminesciene: „Deasupra despărţirii politice se născuse o unitate în literatură, în limbă, în obiceiuri, cu atât mai sfântă cu cât nu avem a face cu meschinele rivalităţi politice”. Sau: „Comunicarea între culturi, punerea lor sub semnul Unităţii nu se face în temeiul unui criteriu politic, ci a unuia de natură intelectuală, etnică, lingvistică, fapt care-l determină pe Eminescu să afirme tranşant: «Nici nemţii, nici sclavii, nici maghiarii nu exercită ca şi caracter naţional, ca limbă, ca stări de lucruri vreo atracţie asupra noastră şi simpatiile noastre naţionale sunt foarte departe în apusul Europei între naţiile romanice sau romanogermanice de acolo. Cauzele acestor simpatii depărtate nu sunt numai politice, ci de natură foarte diversă, sunt etnice, intelectuale»”. (Libertatea, 4 februarie 2017)
Dl Florian Copcea se dovedește realmente vrednic de memoria marelui Eminescu, de la care îmi place să cred a învățat lecția diarismului de factură justițiar-rectitudinală. Iată câteva pasaje din tableta Cârtițele în care demască o anumită complicitate, incriminantă desigurși care nu aduce niciun bine comunității românilor din Serbia, apelul făcându-se tot la gândirea jurnalistului de la „Timpul”:
„De o bună bucată de timp printre românii din Valea Timocului cârtiţele-oameni nu se dezmint. Ele sunt infiltrate, mai ales, în societatea civilă cu un singur scop mercantil: să colecteze fonduri băneşti pentru poftele lor meschine. Din această cauză, conform obiceiurilor surorilor-mamifere, dau din coate şiîşi freacă degetele pentru a nu-şi pierde disteritatea de a număra banii pe care excentricele entităţi-guvernamentale româneşti îi trimite în zonă pentru a cumpăra spirite, pentru a paraliza activitatea cultural şi spiritual a unor lideri care cu adevărat luptă pentru românism. În numele falsului multiculturalism al ideologiei ,,futuriste” de a transforma în români, chiar şi în cei Pierduți în istorie 25 care nu s-au născut în România şi care nu vorbesc limba română, chipurile, din cauza istoriei, cârtiţele-oameni se dedau la cele mai periculoase îndeletniciri. Adică, mimând eforturi sisifice în a convinge românimea din Timoc, Morava şi sudul Dunării că trebuie să li se alăture, ele, avare, risipesc banii contribuabililor din România pe tot felul de experimente. Acestea din urmă însă durează de prea mult timp şi efectul sprijinului financiar trimis din Bucureşti se concretizează doar în iniţiative-fictive, probate doar în statistici, pe hârtie. Vă veţi întreba, cum adică? Să vă dumirim: sunt asociaţiiaşa zise culturale-româneşti în Serbia de Nord-Est care au mulţichibiţi în capital de pe Dâmboviţa. Chibiţii respectiv au ţinte precise. Pe de o parte vor ca în acest spaţiu românii să rămână la stadiul arhaic de acum 180 de ani, pe de altă parte, ei însuşi, să-şi îndese în marsupiul canguresc o parte din ajutoarele trimise de guvernanţii români pentru consolidarea identităţii etnicilor români. Pentru aceasta, la Bucureşti, chibiţii au organizat un fel de cartier general. De aici ei iau legătura cu reprezentanţii unor instituţii MAE româneşti, îi duc ca pe urşi pe ,,reprezentanţii” timocenilor în faţa camerelor de luat vederi, îi poartă pe la Parlament şi prin alte cancelarii, pentru ca demnitarii să ia cunoştinţă despre drama românilor din ţinuturile istorice în care trăiesc urmaşii românilor dinainte de 1833. Sigur, viclenia prinde. Naivii ,,lideri” cad în capcană şi nu ştiu că de fapt pe cei care ,,suferă” de pe urma coşmaruluideznaţionalizării îi doare în cot de fraţii lor care vorbesc în dialect, asemeni, strămoşilor lor şi nu fiindcă sunt obligaţi de cineva să-şi păstreze filonul latin sau pentru a se împotrivi unor anti-români, care, să recunoaştem, mai există prin sămânţa românească de grâu-etern. Aşadar, liderii, crezând în bunele intenţii ale unor ,,afacerişti” culturali, se lasă duşi de val şi, când aud zornăitul banilor, închid ochii şiîşi lasă demnitatea la garderoba de la poarta instituţiilor coordonate de MAE român. Probabil ei acceptă deliberat situaţia, că doar sunt la fel de isteţi, fiindcă dacă le vine un ban pentru care nu au să muncească, ce să mai comenteze?(…)
Este posibil ca să existe cititori care să nu înţeleagă exact ce vrem să insinuăm în acest text. Poate câţiva se vor întreba: ce vrea să ni se transmită? O să răspundem. Şi poate răspunsul nostru va fi auzit şi acolo unde trebuie şiaceştifuncţionari din…acolo unde trebuie, vor închide ecluza irosirii în van de fonduri băneştişi vor adopta o altă tactic de a ajutora minoritatea românească din Serbia. Proiectele propuse de liderii organizaţiilor din Serbia obligatoriu trebuie să aibă un partener juridic român, obiectivele propuse să fie urmărite corect, nu doar birocratic, cei găsiţi în ipostaza de înşelători să fie tăiaţi definitiv de pe lista de binefaceri. În afară de asta, liderii ONG-urilor din Serbia care au ca obiect de activitate susţinereaidentităţiinaţionaleromâneşti să fie selectaţi. Un tractorist care cu trei persoane au înfiinţat o asociaţie, nu va putea vreodată să dea lecţii de limba română, un ins care face parte dintr-o sectă nu va putea vreodată apăra interesele Bisericii Ortodoxe Româneşti, un analfabet nu va putea vreodată să lupte pentru drepturile lingvistice ale etnicilor români. Lista ar putea continua. Cu alte cuvinte, avem de-a face printre nobilii români din Timoc, Morava şi sudul Dunării, cu un acut complex sentimental. Instituţiileromâneştişi-au impus să irosească bani rezolvând problemele entice ale românilor din Serbia, fără să ştie că în interiorul lor se află cârtiţele, acele cârtiţe care beneficiază de o parte din banii trimişi pentru menţinerea focului sub căldarea romanităţii, şi că, acolo, şmecherii de pseudo-lideri îi înjură pe sârbeşte pe guvernanţişi li se închină pe româneşte, după metoda ismaililor, sărutându-le bombeul pantofilor de lac. Ce să facem? Să căutăm să ne lămurim citindu-l pe Mihai Eminescu.” (11 februarie 2017).
În alte articole gazetarul comentează fiziologia unor „egoiști” din Serbia de Nord-Est (Egoism/ egoiștii, „Libertatea”, 18 februarie 2017), a unor „Păpușari” („de la București” -25 februarie 2017), netemându-se a spune Adevărul : „Dar, să nu ne grăbim! Ce ,«au găsit»autorităţile de la Bucureşti la «venirea» lor, după 1989, de pildă, în Voivodina? Am pus în ghilime cuvintele din propoziţie pentru a sugera îndoiala, cinismul, urâţenia metodelor experimentate în masa de Pierduți în istorie 35 români din Serbia. Ca în vremea mătuşii mele Maria Tereza, cei din urmă s-au bucurat de multe. Dar, recunosc, au suferit şi de multe. Cu toate acestea, ,,descălicatul” Bucureştiului, îndeosebi în ţinuturile din dreapta Dunării, nu a adus nimic altceva decât gâlceavă, goana unor avari după clinchetul gologanilor, trădări, umilinţeşi lista ar putea continua. În numele adevărului (etnic!)” (4 martie 2017).Tableta Despre pseudo-liderii românilor din Serbia de nord-est şificţiunile lor…(numiți altundeva „liderii-sandwich, cei «fără patrie hotărâtă») este nu numai exemplificatorie ci și edificatoare! Iar apelul final la Eminescu vine să rezume o meteahnă mai veche:
„Sunt de acord, mai ales în Timoc, Morava şi sudul Dunării, sunt multe probleme etnice, aşa cum, de altfel, sunt şi în Voivodina, dar niciuna nu poate fi rezolvată nici cu umilinţa, nici cerşind, nici de analfabeţi, ci doar de elite, şi, slavă domnului, acestea există. Nu ascund că mulţi oameni de bine, oameni cu oarecare influenţă în comunităţile locale din Serbia de nord-est, refuză să se amestece sau să intre în cârdăşie cu cei care pozează (am spus-o, doar la Bucureşti!) în salvatorii minorităţii. Şi acest lucru fiindcă aceştia din urmă nu-i reprezintă, cu alte cuvinte, sunt pentru ei pleavă. Să mă scuze liderii adevăraţi ai românilor noştri, cele de mai sus au fost formulate doar pentru pseudo-lideri, cei care, mult timp, au devenit salariaţii DEPARTAMENTULUI ROMÂNILOR din MAE şi acum vor să-şi prelungească stagiul de a continua să fure bucata de pâine de la gura contribuabilului român (…)
Oh, nu are dreptate Mihai Eminescu: «Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului»/,,Timpul”, 14 noiembrie 1880.”(Libertatea, 14 aprilie 2018).
Și mai tranșant și vituperant în tableta Vor continua ,,experimentele” MPRRP în comunitatea românilor din Serbia?: „De un cinism revoltător sunt actualii conducători ai Ministerului Românilor de Pretutindeni (MRP), acuzaţi, pe drept, de oportunism, ignoranţăşi interese ostile identităţiinaţionaleromâneşti din Serbia, şi nu numai!În loc să plece urechea la strigătele etnicilor, ei, nicidecum numai din conservatorism, continuă să promoveze o politică făţişă, de deznaţionalizare. Iniţiatori ai dezinformărilor potrivit cărora agresivitatea procesului de asimilaţie se datorează numai, şi numai, Belgradului, aceştimancurţi au reuşitperformanţa să înşele buna credinţă a unor funcţionari români, dealtfel bine intenţionaţi, şi să îi orbească în aşa măsură încât negrul este albul, răul este binele, şi că viaţaminorităţii românilor din Serbia s-a îmbunătăţit considerabil graţie milioanelor de lei ,,infuzaţi” în proiecte fără ţintăşi fără efect asupra destinului acesteia. De multe ori, prin trepăduşii pe care MRP îi ,,cultivă” în zonele istorice Timoc, Morava, sudul Dunării şi Voivodina, şi îi ,,banipulează” (să mă scuze lingviştii pentru utilzarea argoticului cuvânt neexistent în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române!) în direcţii ale căror sensuri numai ei le cunosc, românii au devenit victime. Cert este faptul că mulţi lideri ai unor organizaţii culturale din Serbia, hinoptizaţi de vorbe şi promisiuni, s-au lăsat, amăgitor!, traşi pe sfoară, trădând astfel idealurile românilor”.(Libertatea, 2 iunie 2018).
În același ton și pe aceeași problematică sunt și alte tablete, precum Despre cum liderii-eprubetă distrug unitatea minorităţiiromâneşti din Serbia de Nord-Est…(14 iulie 2018), Când eşecurile poartă baston de orb… (28 iulie 2018), În căutarea românilor ,,pierduţi” din Serbia de nord-est (4 august 2018), Securile sunt mai puţine la număr în Serbia de nord-est decât cozile de topor(11 august 2018), Culturnicii de hârtie ai MRP contra culturii naţionaleromâneşti (18 august 2018), ,,Mamelucii” de la Ministerul pentru… Românii de Pretutindeni (1 septembrie 2018), Grija pentru românii din Serbia între dezinteres şi ridicol (8 septembrie 2018), Nici eroi, nici români!(15 septembrie 2018), Ministerul Românilor de Pretutindeni un Taigunat al iluziilor? (29 septembrie 2018), Pericolul accesului cameleonilor în CNMNR … / Consiliului Naţional al MinorităţiiNaţionale Române, n.n. (6 octombrie 2028), Patri(h)oţii nu pot fi purtătorii de istorie ai neamului românesc… (20 octombrie 2018), E ceva ,,putred” în… Ministerul pentru Românii de Pretutindeni! (17 noiembrie 2018), Uşor cu pianul pe scările (ierarhice) ale CNMNR! (1 decembrie 2018), I pak, despre… indiferenţaguvernaţilor români(22 decembrie 2018), ,,Alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic” (19 ianuarie 2019), Cine vrea dispariţia limbii române din ,,locaşulfiinţei” româneşti din Serbia? (2 februarie 2019),Românii din Serbia pe ,,lista de aşteptare” a sovromului numit MPRRP? (9 februarie 2019), Cuvinte pentru impostori: ,,Suntem români. Și punctum!”(16 martie 2019), Cui îi e frică de limba vlahă?, I-VIII (6, 13, 20, 27 aprilie, 11, 18, 25 mai, 1 iunie 2019), Despre indiferenţadiplomaţieiromâneşti, cu mânie… (15 iunie 2019), Zgomotoromânismul unor pseudo-lideri din Serbia de nord-est… (20 iulie 2019), De ce MPRRP aruncă la coşul de gunoi al istoriei memoria românilor din Serbia?!(27 iulie 2019), De ce politrucii români „fac paradă cu patriotismul lor”… (3 august 2019), Despre paladinii unei minorităţi vulnerabile… (7 septembrie 2019), Românii din jurul granițelor dispar în tăcere!? (21 septembrie 2019), Teoria privind existența limbii vlahe, un fals lingvistic!(28 septembrie 2019), ,,Români” fără identitate(23 noiembrie 2019), Cine seamănă vânt, culege furtună…(21 decembrie 2019) ș.a.
Astfel de adevăruri sunt nu numai foarte crude pentru românii din Serbia și destul de rechizitoriale pentru o anumită acțiune diplomatic-guvernamentală, dar ele constituie și „degetul pus pe rană” întru tămăduirea acesteia – sub acest aspect dl Florian Copcea rostește răspicat „adevărul care doare”, de unde spiritul său combatant și foarte incisiv în „tămăduirea” unei cauze comunitare, a românilor „pierduți în istorie” din spațiul ex-iugoslav.
Diaristul scrie cu aplomb, recurgând la precizările semantice din DEX, despre „canalii”, „pigmei”, „moftangii”, „secături”, „bastarzi”, „panglicari”, „paralitici”, „cosmopoliți”, „(ne)oameni”, „hibrizi”, „nulități”, „măscărici”, „machiavelici”, „epigoni”, „mameluci”, „găgăuți”, „trântori”, „netrebnici”, „tejghetari”, „panglicari”, „trădători”, „fantome”, „patrioți”, „vrăjmași”, „arlechini”, „limbuți”, „complexați”, „Sisifii, Ivanii Turbincă şi… românii!”, „comedianții”, „bufonii, nebunii, nerozii”, „militantiștii” disperați, ,,buticarii” (din strada MihailaAvramovića 12, Belgrad)…
Dar și despre „glorie”, „trecut”, „fobie” (a unor „romunculi” denumiți astfel de Eminescu), „ficțional”, „mizerii”, „năluci”, „impostură” (I-III), „strategic”, „bofonierie”, „calvar”, „bairam”, „matrapazlâcuri”, „șase!”, „cetățenie”, „capcană”, „oglinzi”, „poveste” ș.a., făcând o radiografie critică a tipurilor și moravurilor care nu fac cinste cauzei românilor din Banatul sârbesc, dimpotrivă, de aceea acțiune gazetărească se constituie drept un rechizitoriu, la cumpănă de secole (și milenii), cu bătaie diplomatică și istorică inubliabilă, nobilă, de stringentă actualitate.
Dl Florian Copcea, care – se vede clar – și-a însușit nervul expresiv, arguția argumentației și, desigur, luciditatea viziunii eminesciene (dacă nu cumva este de-a dreptul afin cu arhetipul gazetarului de la „Timpul”, de excepție și mereu actual, de vreme ce îl are pe Eminescu foarte aproape în aceste tablete, citându-l ori de câte ori este nevoie), spune lucrurilor pe nume, punând mult suflet (de afinități elective aproape) cu conaționalii „fără patrie” din Banatul sârbesc.
Cartea aceasta, despre Românii pierduți în istorie…, raportabilă și la alte confinii etnice, nu e o simplă culegere de tablete gazetărești, ea ar trebui să ajungă atât la toți românii din Serbia cât și pe mesele oficialilor de la București, în cabinetele ministeriale și diplomatice, acolo unde se „iau măsuri” și se „pune la cale…”, prin varii strategii și fonduri bănești, soarta românilor din afara granițelor, de dincolo de fruntarii, cu privire specială la românii din Serbia.
Cinste și onoare luptătorului autor Florian Copcea, prieten necondiționat al spiritului identitar și entităților românești transfrontaliere!
ZENOVIE CÂRLUGEA
Târgu-Jiu, 25 noiembrie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *