VASILE BARBU – BARDUL DE LA UZDIN

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

În îmbrăţișarea vântului s-a contopit câmpia cu muntele şi a apărut localitatea Uzdin cea mai de vest aşezare românească din Europa.

Satul Uzdin – oază de spiritualitate românească, o intersecţie de duh şi speranţă a devenit un focar de cultură al neamului cu poeţi, pictori, artişti, care au răsărit ca florile din zăpezile sfârşitului de iarnă. Una dintre aceste personalităţi este scriitorul şi omul de cultură Vasile Barbu. Din măreaţa potriveală a filonului băştinaş al câmpiei Banatului de sud, cu harul divin a ieşit Omul Vasile Barbu – un dac prin înfăţişare, dârzenie şi demnitate, un luptător fără

 

 

 

 

 

 

 

compromisuri când este vorba de limbă, neam şi credinţă.

Personalitate polivalentă şi dinamică s-a manifestat în multiple domenii ale vieţii culturale: ziarist, prozator, director de editură, poet, eseist, monograf, conferenţiar, promotor cutural, unde în meditaţia despre destinul fiinţei româneşti, numele lui Vasile Barbu se aşează de la sine în galeria iluştrilor predecesori.

Om de suflet şi om de nădejde, cărturar, cuget limpede şi generos, cercetător pe cât de modest, pe atât este de hotărât în acţiunile şi judecăţile sale.

Ca ziarist şi crainic la radio şi TV este apreciat pentru calităţile sale de model de umanitate, stil, căldură, relief, strălucire, putere comunicativă şi o nobilă sinceritate.

Este om de presă şi mare vizionar, cu imaginea unui magnat inventator de ziare şi reviste. În presă respectă principiul: află adevărul şi păcăleşte-l pe diavol.

Vasile Barbu trăieşte printre noi prin scrierile sale ca o personalitate bine conturată în cultura română, peste care nu se va putea trece uşor, va dăinui peste vremuri.

Este un talent viguros, stăpân pe profesia sa , afirmă şi confirmă că dreptatea este de partea poporului român, faţă de care nu-şi ascunde cuvintele de iubire şi preţuire. El denunţă primejdia care ameninţă societatea românească , decadenţa în care se complac falsele elite. În portretele sale se dovedeşte capabil de a învia din morţi oamenii din trecut şi a-i face să se mişte vii în paginile sale, cu un conţinut de umanitate şi de viaţă.

Vasile Barbu este un izvor, este binecuvântarea românilor din Voivodina. Împreună cu prietenii săi au făcut din Uzdin o scară spre cer, un Olimp al credinţei. Misiunea românească şi creştină a uzdinenţilor este model şi îndemn. Ea a devenit sub încercările vremurilor, una profund românească. Iar oamenii cară cu ei zi de zi, strop cu strop sfinţenia.

La acţiunile culturale organizate la Uzdin, vin zeci de cărturari, iubitori de cultură – anual – ca să mărturisească ceva, să se descarce de răul lumii care s-a revărsat asupra lor, să se încarce cu energie, cu speranţă, cu credinţă. Au venit să caute iubire, prietenie, acolo unde căldura relaţiei interumane dă sentimentul veşniciei. Aici se conştientizează că Dumnezeu ne-a lăsat pe acest mirific spatiu pentru a face cinste poporului român.

Bardul de la Uzdin – Vasile Barbu are un talent remarcabil în meşteşugul versificării. Exprimă cu vigoare apartenenţele la românism. Cultivă o poezie patriotică faţă de alţii.

Poeziile lui au perspective sufleteşti educatoare, iar ideile şi ţelurile ce străbat poezia lui reuşesc să introducă în sufletul cititorului spiritul unei întregi societăţi.

Poezia Domniei sale reuşeşte să ne smulgă din cotidianul vulgar, marcat de o imoralitate crasă, şi să ne transfere într-o lume paralelă curăţată de tot ce este hidos şi inconfortabil în viaţa zilnică. Cu lira poetului cântă locurile natale, câmpia nesfârşită, mănoasă şi sfântă a Banatului de Sud – cu oamenii ei iubitori de muncă, semeni şi de Dumnezeu, de limbă şi neam.

Om al mesajelor înalte, prin poezie încearcă să restaureze lumea stricată de păcat. Cântă satul, starea de sat – vatră – foc care conţine centrul crucea – Hristos, asigurând echilibrul orfic în poezie.

Cântă Neamul – Patria – Moşie – o fuziune a Omului cu pământul, a omenirii în Om cosmic, prin spiritualizare.

Este poetul care cântă codrul, satul, moşia – plai, tradiţia, ciclurile vieţii, datini, obiceiuri, anual reluate. Roata – rotirea ritualului cerc cea mai profundă şi unică formă de existenţă a Omului ca Dumnezeu. Dictatura ritualului înlătură dictatura haosului.

Libertatea ţăranului român conservator stă în înrobirea faţă de hieratism, faţă de absolut. Cu calitate de Om liturgic, de Iniţiat, cuprins de dor şi amor, Eros. Poziile lui au o muzicalitate fenomenală.

Taina poeziei lui Vasile Barbu constă în faptul că el nu elogiază supremaţia omului, ci a Marelui Creator, a lui Dumnezeu – Mântuitorul.

Maestrul Vasile Barbu este el însuşi, nu se poate compara cu nimeni, doar că la el ca şi la alţi poeţi vine cuvântul divin prin Eminescu şi atunci sunt toţi la fel – români, creştini şi ortodocşi. Bardul, Magul de la Uzdin, cu inima, ochii şi mâna logodeşte cuvintele pe coala de hârtie pentru a sluji sufletul omului din spaţiul locuit de români. Pentru poeziile sale a primit numeroase premii literare

În cele 46 de cărţi – Vasile Barbu mărturiseşte despre sine şi prin dragoste luminează inimile şi sufletele cititorilor trezind speranţă.

Este o desfătare să citeşti paginile lui Barbu în care găseşti ”acel fagure de miere” limba română. Fraza lui este simplă şi curge lin ca Timişul în câmpie.

Înţeleptul Patriarh al slovei în limba română, cu o putere de muncă de neimaginat şi un suflet mare, organizează şi participă la numeroase acţiuni culturale în spaţiul cu români – de la Uzdin la Cernăuţi şi Chişinău – ducând dorurile şi ofurile românilor.

La întâlnirile cu Vasile Barbu se produce o revelaţie sufletească cu o nouă experienţă ce îmbogăţeşte sufletul.

Manifestările multiculturale omni-prezente, îi oferă temeiul să vorbească românilor despre ”instinctul naţional”, despre vitalitatea politică a românilor în spaţiul mioritic, dând măsura exactă a calităţii şi mărimii, a capacităţii de apostol al românismului şi arhanghel al Sfintei Tradiţii româneşti.

Cu dibăcie şi măiestrie evidenţiază – azi, ca o contrapondere în calea marii globalizări, identitatea şi unitatea poporului român – aşezat pe falia a două civilizaţii şi la graniţa lor. Popor creştin şi ortodox de origine latină, ca o sinteză a celor două civilizaţii, occidentală – catolică şi orientală -ortodoxă, ţinând de Bizanţ. Spaţiul politic şi cultural românesc a aparţinut de la început de civilizaţia occidentală – a vestului. Astfel combate teoriile care susţin fragmentarea spaţiului românesc şi a civilizaţiei românilor.

Expunerile Domniei sale încântă auditoriul prin calităţi ca :

abilitatea de a explica înţelesul textului, a se face înţeles,

capacitatea de a induce celor prezenţi starea de participare la o sărbătoare liturgică.

Expunerea se transformă într-un act viu şi stimulator.

Dă în permanenţă un examen de competenţă în faţa auditorului – de om pentru limbă şi neam, cu grija pentru ceilalţi, cu o forţă ce-i vine de la Spiritul Suprem. Opera şi faptele lui Vasile Barbu au rolul de a înlătura impostura.

Ca şi Blaga – el crede că salvarea neamului este mediul cert al existenţei, prin participarea omului ca un vas al transcendentului, care coboară cu rânduială şi lumină.

El crede că omul trebuie să-şi stabilească înălţimea în raport cu ceilalţi, nu în raport cu proiecţia unor funcţii trecătoare. Omul Vasile Barbu se domină pe sine şi îi domină şi pe ceilalţi şi o face cu înţelepciunea duhului şi a minţii. Crede ca şi Petre Ţuţea că ”identificarea cu sacrificiul este meseria de român”.

Se caracterizează ca şi toţi românii din afara graniţelor, printr-o dragoste fără hotare şi necondiţionată pentru neamul românesc.

Este un om – instutuţie, bogat în condei şi-n fire, cu o dorinţă sălbatecă de înrădăcinare şi trăire morală în universul tradiţiei, cu misie brâncuşiană, prin iluminare şi perfecţiune.

Vasile Barbu este omul faptelor mari, Om – centrul energetic al universului românesc – tămăduire şi leac pentru rana despărţirii lumii în buni şi răi. Vorbeşte ca un poet, iar cuvintele lui sunt ca muzica.

De o modestie proverbială, dar de o eficienţă cu totul de invidiat, demnă de un înalt şi binemeritat elogiu şi respect.

Sensibil şi discret şi-a creat o lume proprie, deschisă cu generozitate spre binele aproapelui.

Om cosmic, Om natură, Stejarul cu rădăcinile în trecut şi ramurile spre viitor. În opera lui răsar chipurile lui Dumnezeu prin oameni.

Luptă cu singura armă – cuvântul, extrem de eficientă în lupta cu oamenii cărora le-a fost pustiit sufletul.

Vântul care a risipit dorurile de limba română în tot spaţiul locuit de români, l-a azvârlit în lumea românească de la Uzdin până la Cernăuţi şi Chişinău pentru păstrarea limbii române – Patria comună.

Este o memorie ieşită din miracol, la o personalitate de o delicateţe neobişnuită şi cu fineţe sufletească rară şi profundă, cu o bunătate ce vine din buna cuviinţă nativă a poporului român din Banat şi cu o expresie însuşită de Sfânta Tradiţie.

Pentru toate acestea, noi almăjenii, îl privim cu preţuire pentru că din prea-plinul calităţilor sale se revarsă asupra tuturor. Aduce în jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină. Prin tot ce a făcut este o lecţie de istorie şi de viaţă pentru tinerele generaţii. De aceea urăm maestrului să trăiască mulţi şi fericiţi ani, să rămână cu aceeaşi vigoare şi prospeţime a capacităţii de muncă şi cu aceiaşi patimă pentru slujirea românismului.

 

 

Pavel PANDURU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *