Versuri de Spiridon POPESCU (Tg.Jiu)

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

 

Eminesciană

Nic-al lui Ştefan a Petrei încetase de urat –

Nu demult, spunea privirii pluguşorul tras în tindă –

Şi-nvârtea de zor sucala, când, de boltă agăţat,

Un copil, născut Luceafăr, începea să se aprindă.

Nimeni nu vedea minunea, prinşi ăn somnul lor de vată

Mulţi credeau că pruncul ăsta-i tot vreun Mihai sau Ion,

Până când, plăcut surprinsă, o familie aflată

Să-l adopte, găsi-n acte că-l chema Hyperion.

El, de atunci trimite lumii plicuri cu scrisori astrale

Uimind poşta cu adresa pusă la expeditor

Şi făcând să se căiască orice Cătălină care,

Îndrăgindu-l, ăi ceruse să devină muritor.

 

 

Doamne, dacă-mi eşti prieten …

 

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum te lauzi la toţi sfinţii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu parinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

N-asculta de toţi zurliii,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii

Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Cum susţii în gura mare,

Moaie-ţi tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,

Când şi-o ascuţi pumnalul,

Să-l înfigă-n mine, Doamne,

Şi să lase-n viaţă calul.

 

Apelul bătrânului naturalist

 

Oameni buni,

Să facem ceva pentru ocrotirea poeţilor!…

Dacă dispar, Echilibrul ecologic se surpă –

Ei sunt Singurele insecte din lume

Care se pricep să facă polenizarea îngerilor.
Sfat

 

Fereşte-te să cazi din tine

E înalţimea de la care

Cel ce alunecă, iubito,

Aproape totdeauna moare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *