Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ, Serbia: 7 decenii de activitate continuă

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ, Serbia, la începutul lunii februarie, a acestui an, sărbătoreşte 7 decenii de funcţionare continuă.

...

 

Viaţa teatrală în oraşul lui Jovan Sterija Popović durează mai mult de două secole. Prima piesă de teatru s-a jucat, la Vârşeţ, în aprilie 1773, în care au evoluat actorii din Timişoara. Cât a fost de dezvoltată viaţa teatrală la Vârşeţ, arată faptul că, după numai două decenii, la 14 septembrie 1793, Mihajlo Krekić a pregătit trei comedii: „Despre Irod”, „Despre omul bogat (Gavan)” şi „Despre tatăl maliţios şi fiul rău”. Acest eveniment se consideră ca începutul vieţii teatrale la sârbi.

În acelaşi an în care a fost înfiinţat Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad, în  1861, la Vârşeţ s-a înfiinţat Societatea pentru Teatrul Naţional Sârb. La început, această societate, a avut 170 de membrii şi a activat până în 1914.

După Primul Război Mondial, Departamentul de Artă al Ministerului  Învăţământului, în frunte cu Branislav Nušić, a decis, în anul 1920, că este necesar ca, să se înfiinţeze, în Banat, un teatru profesionist, iar oraşul ales a fost  chiar Vârşeţul.

Teatrul “Sterija“ a început oficial să lucreze, deja în 22 ianuarie 1921.

În timpul Celui de al Doilea Război Mondial teatrul nu a lucrat, dar deja în 2 ianuarie 1945, a fost adusă decizia de înfiinţarea Teatrului “Sterija“. Cronicari vremii au scris că meritele au revenit preşedintelui Adunării Oraşului, Mata Matejić, profesorilor Dimitrije Vučenov şi Strahinja Kostić şi poetului Vasko Popa. Până la prima premieră s-a aşteptat o singură lună. „Kir Janja”, prima piesă în Vârşeţul eliberat, în regia lui Vladimir Savić şi scenografia pictorului Svetislav Vuković, a fost jucată la 10 februarie 1945.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *