George Voica: ZAMOLXES, REFORMATORUL

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

Locul nașterii tale nu ți-l alegi; nici clipa ori locul morții; la fel, destinul ce ți-l urmezi în ,,repedea trecătoare suflare de viață ce ni s-a dat. ”

Cine-și închipuie că Zamolxes era un agatârș de rând, venit în Dacia, în sec. VI î. Hr., și stabilit pe cursul de mijloc al Mureșului ( cum spune, limpede, Vasile Pârvan în ,, Getica” sa ), se înșeală amarnic!

Ce fel de om poate fi acela care, acum mai bine de două milenii și jumătate, pornea la studii spre Grecia și, mai ales, spre Egipt?!

Lucrul acesta ar fi fost la îndemâna oricui?! Eu cred că nu!

Cu siguranță că Zamolxes era un tânăr cu o educație aleasă, aparținând familiei regale a Daciei, ori castei sacerdotale?

În ce mă privește, înclin să cred că cea de-a doua supoziție pare mult mai plauzibilă, ținând cont că el a împletit instrucția laică ( în insula Samos, cu astronomul și fizicianul Pherekydes; în insula Creta, asemenea lui Licurg, unde a studiat legislația, Constituția) cu, îndeosebi, cea teologică.

Ambele componente educaționale vizau, așadar, nu doar astronomia, medicina, astrologia, fizica, cosmogonia, arhitectura, lingvistica, cât, mai ales, se punea accent pe inițierea în tainele teologiei, astrologiei, ce vizau cultul solar, sensul vieții și al morții ( preceptele morale ).

Un loc aparte, cred, de asemenea, îl ocupau teogonia și cultul nemuririi sufletului uman!

Această aplecare, cu predilecție, spre teologie și spre teogonie, acolo, la Teba, în ,,capitala teologică a lumii antice”, avea să repercuteze, în timp, la întoarcerea sa în Patrie, în Dacia, unde, Zamolxes avea să înființeze o nouă capitală, Sarmizegetusa ( care va fi fost numele celei vechi, nu-l știu niciunul din anticii greci: Cassius Dio, Strabon, Herodot, Plutarh, Tucidide, dar, cu siguranță, altul îi era numele!

Astfel, după o inițiere de aproximativ 20-22 de ani, în insulele M. Egee, în Egipt, în S. Italiei și-n Grecia Continentală, cu pletele complet albe ( fiindcă făcuse baie, la Crotona, în S. Italiei, în râul Sybaris – despre care vorbește și Eminescu într-una din poeziile sale), Zamolxes revine în Patrie, având aura unui mare Patriarh semit, împovărat nu neapărat de ani, cât, mai ales, de multă învățătură.

Evident că, odată ajuns ACASĂ, și-a dat seama de enorma discrepanță de cultură, de civilizație, dar, mai cu seamă, de eterogenitatea semanticii teologice, care, inevitabil, ducea la lipsa coeziunii, a ideii de popor, de națiune, iar pentru aceasta, Zamolxes a fost cel dintâi ,,seismograf” al lumii europene, carpato-ponto-danubiene, cu extensie în tot spațiul tracic, nord și sud-dunărean.

Se impunea, așadar, o reformă exhaustivă de mari proporții, care  să constea în ridicarea unei noi capitale, SARMIZEGETUSA, a unui Templu Solar ( ce se susținea pe 15 coloane corintice), a unui Senat ( Adunare a bărbaților, sau Senatul Poporului), dar și a unui observator astronomic, cu ajutorul căruia el, inițiatul în Egiptul marilor taine, trebuia să prevadă ,,vremurile” în curgerea lor astrală, cu implicații, evident, de ordin terestru și, implicit, cu repercursiuni asupra poporului geto-dac.

Zamolxes ( din câte am dedus din ,, Geografia” lui Strabon) studiase ,, Iliada” lui Homer, iar acolo, în capodopera sa, Poetul vorbea despre ,,getuli” (deci, geți) și despre ,,sai” ( dai sau daci!).

Tot Strabon ne spune, limpede, că numele insulei Samos ( unde a debarcat, prima dată, Zamolxes, spre a studia cu Pitagora la Școala lui Pherekydes) ,, l-a primit insula de la tracii saii, care au populat-o odinioară” ( Strabon, X, p. 419)

Așadar, acei ,,traci saii” nu trăiau doar în insula Samos, ci și în NV Asiei Mici, unde veniseră din Carpați, pe ape, și luptaseră alături de pelasgi, în Războiul Troian, împotriva lui Ahile, care era tot din neamul nostru, al tyrageților de pe Nistru.

Toate acestea le știa prea bine Zamolxes, și tocmai de aceea, ziceam, el a găsit de cuviință ca numele noii capitale să fie o metaforă, simbol al întregului popor geto-dac!

Revenind la ,, sai”, respectiv ,,saci”, vechi trib iranian din Podișul Pamir, care, venind în Carpați, prin sec. XIX-XVIII î. Hr., s-au numit ,,dai” (sai) sau ,,daci”, ori ,,saioi”, (vechi traci ajunși în Samotrake), ei se mai numeau și ,,sapai” (sau ,,sapaioi”, ori ,,samoi” – de aici, insula Samos – însemnând ,,localnicii înălțimilor”.

Astfel, deducem că ocupația lor de bază ( ca și în N. V. Iranului) era păstoritul mioarelor.

Deci, Zamolxis știa prea bine că getulii (geții) erau cei mai numeroși din marele neam al tracilor, întinzându-se din Iran până la Adriatica ( vezi messageții, tirageții, tisageții, geții nord și sud dunăreni și tessageții peloponesiaci din Tessalia)  , dar neam cu ei erau și ,,saii”, adică ,,daii”/,,dacii”; la fel și agatârșii!

Tocmai de aceea, apelând la un sincretism teologic unic în istoria religiilor acestei lumi, Zamolxes a pornit de la zeitatea supremă indo-iraniană și sumeriană, Soarele, pe care și l-a luat drept simbol religios al poporului său geto-dac.

Iată, așadar, două variante posibile, care să decripteze etimologia toponimului SARMIZEGETUSA.

  1. M-a surprins (trebuie să recunosc) asemănarea aproape izbitoare dintre zeitatea egipteană Sarapis sau Serapis ( al cărui cult a fost inaugurat la Memphys, Sarapis fiind zeul principal al Infernului, dar și zeu suprem, dătător de sănătate și de viață, care avea temple la Memphis și Alexandria) și toponimul Sarmizegetusa, având sonorități sanscrite, ,, sara” însemnând ,, apă” ( vezi Germisara/ Geoagiu-Băi, însemnând ,, Caldele Băi”), însă rădăcina cuvântului ne duce cu gândul la cuvântul ,, șarpe”.
  2. Iată câteva apropieri fonetice, posibil derivate din sanscrită:
  • în bengali ( India) – sarpa
  • în gujarati ( India) – sapa
  • în nepaleză – sarpako
  • Evident, cel mai apropiat, fonetic, de cuv. Sarapis este bengalezul ,, sarpa”, de unde se poate ,,dezvolta”( ori s-au dezvoltat!) două forme corupte: Sarpi și Sarmi.

De aici pornind, cred că am putea să decriptăm astfel toponimul SARMIZEGETUSA:

SARMI ( Sarpi, în bengali) +  ZE + GETU   +   SA(i)

(Șarpele cu pene de foc     (zeul)   (getulilor)  (sailor/dacilor)

Sau Fulgerul

Deci, Fulgerul – zeul geților și al dacilor!

  1. A doua variantă, prin care am putea decripta simbolistica termenului SARMIZEGETUSA, ar constitui-o cultul solar ( tot al luminii, ca și ,,fulgerul”, din prima variantă).
  2. După părerea noastră, cuvântul SARAPIS ( zeitate supremă egipteană) e posibil să se fi format prin sudarea a doi termeni:

Sara – apă și Apis / Soarele, la egipteni; simbolizat printr-un taur ( vițel; vezi vițelul de aur, la Moise în Exodul!)

Astfel, Sarapis ar însemna Apa Sfântă ( Nilul)/ Oglinzile apei; mai precis, Oglinda Soarelui.

Mai simplu, Sarapis= Lumina lui Apis, respectiv lumina lui Osiris, adică Lumina Soarelui – Soarele însuși!

Și acum, să vedem ,, componența” toponimului Sarmizegetusa, care, inițial, e posibil să se fi numit SARAPISZEGETUSAI.

Folosind blancul, defalcăm:

SARA                        + APIS                       +ZE(US)  + GETU               +  SA(i)

(Apa/Oglinda        Soarele-zeu                 (zeul)          (Getuli/Geți)     (Sai/dai/daci)

Apei/Lumina                 (Taurul)

Așadar, am putea ,, traduce”, cred, astfel:

SARA+ APIS = OSIRIS , zeul getulilor/ geților și al sailor/ dacilor

(Soarele)

Astfel, afirmăm fără putință de tăgadă, că Zamolxes a fost creatorul celui dintâi sincretism de ordin teologic și ontologic, dar și cel mai mare reformator politic, cultural și economic al acestui popor geto-dac, cel mai vechi și cel mai înțelept popor din Europa.

Doar el, Zamolxes, este cel mai strălucit filosof al lumii antice, de aici, din Carpați ( dar și de pretutindeni) care ne-a învățat să viețuim în pacea sufletului și-n comuniune cu Dumnezeu!

El va rămâne, de-a pururi, pentru neamul acesta, să ducă-n spinare un Munte Sfânt/ Kogaiononul, un Munte de Lumină Lină, înlăuntrul căruia se-aude cum îngerii cântă ,, Balada” lui Ciprian Porumbescu!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *