Românii/vlahi din Timoc s-au rugat la Mănăstirea din Malainița

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 


Marți, 14 aprilie 2015, a treia zi de Paști, la Mănăstirea din Mălainița, ca în fiecare an, Părintele Boian a chemat la Sfânta Biserica toți credincioșii Protopopiatului Daciei Ripensis din Serbia de Răsărit.

De obicei această zi este marcată și cu un Festival de cântece și dansuri populare, însă, după cum părintele Boian a declarat, „ anul acesta s-a hotărât amânarea festivalului deoarece sărbătoarea Învierii a fost sărbătorită devreme, iar condițiile meteorologice nu permit desfășurarea în condiții bune a acestuia”.


Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Părintele Boian Aleksandrovici, înconjurat de un sobor de preoți din care au făcut parte Pr. Ștefan Șarampoi, secretarul Protopopiatului Daciei Ripensis, Pr. Petru Hogea, Parohul Negoitinului, Pr. Antonie Isac, parohul Metoniței, Pr. Lăudat Cătălin, parohul Bobovei, Pr. Doru Ovidiu Ursu, parohul Gorneanaei, oaspete de seamă în râdul preotilor a fost părintele Gigel  Grecu, paroh al Ostrovului Mare din Țara Mamă, România.


Dintre oficialitățiile care au fost prezente la eveniment au făcut parte si domnii Predrag Balașevici, președintele Pardidului Neamului Rumânesc, și Zavișa Jurj, președintele Asociației pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, însoțitit de câțiva mambri.

Oaspeții din curtea Mănăstirii au ascultat cu atenție cuvântul de învătură al părintelui Boian care a adresat cuvinte de încurajare celor care au ales să susțină Biserica Mamă în „propovăduirea lui Hristos cel Înviat din morți în frumoasa noastră limbă, pe care unii din păcate o pângăresc prin fel de fel de mijloace, chiar si cu ajutorul unor „înalți” oameni care ar trebui să apere ceea ce a mai rămas din noi în urma celor mai bine de 200 de ani de asimilare”.


În încheierea manifestărilor în sala de mese a mănăstirii, credincioșii au ascultat câteva cântări pascale interpretate de către corul „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” al protopopiatului Dacie Ripensis și au ciocnit ouă roșii. Nu în ultimul rând au dialogat cu liderii lor pe diferite probleme cu care se confruntă comunitatea noastră.

 Pr. Doru Ovidiu Ursu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *