Argeșul a făcut show la Expo Milano

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

arges 1

11393692_860026780745326_5612745996736494006_o

Venit în pompa magna, cu o echipă bine organizată, județul Argeș este cel care a reprezentat cel mai bine până acum România la aceast important eveniment mondial și a triplat singur numărul vizitatorilor.

11538993_860027224078615_4732291196432390394_o
Lavinia Năstase și președintele CJ, Florin Tecău

Debutul a fost cât se poate de „cu stângul” pentru pavilionul României la Expo Milano. Aparte austeritatea lui arhitectonică, și primirea, – mult trâmbițata noastra ospitaliate- , a fost dintre cele mai reci și comuniste. Asta până când au ajuns argeșenii. Aceștia, după lupte crâncene cu cei de la MAE, telefoane, intervenții și certuri, au reușit să le scoată din uz practicile comuniste stabilite până atunci și să aducă un plus valoare pavilionului României.

Dacă până la sosirea lor românii nu aveau voie să iasă din pavilion pentru spectacole, (în timp ce alte țări o făceau) – pentru că așa deciseseră politrucii de la București-, argeșenii au scos călușarii în față și au triplat numărul vizitatorilor, al curioșilor. Tehnica a fost una simplă dar de succes: după fiecare dans și spectacol la care se adunau vizitatorii în număr mare, dansatorii se încolonau și intrau în pavilion, invitând și pe cei care asistaseră.

Bugetul alocat de Consiliul Județean Argeș a fost unul pe măsura efortului depus. „Argeșul s-a deplasat cu toate fortele la Milano, ne spune Lavinia Năstase, sufletul organizatoric al echipei. Am venit cu președintele consiliului judetean, Florin Tecău, cinci consilieri judeteni, o armata de ziaristi si 20 de artisti. 10.000 de broșuri tipărite în mai multe limbi au prezentat frumusețile și istoria Argeșului, magneți, cărți … O carte despre Brâncuși, scrisă de episcopul Calinic, a fost trimisă de autor și făcută cadou Vaticanului ”.

lavinia_sora (1)
Lavinia Năstase cu prețioasa-i catrință
ansamblu arges
Taraful Doina Bascovului

Cei care au făcut tot deliciul celor 7 zile de prezență argeșană la pavilionul românesc au fost artiștii populari și frumoasele lor costume: Taraful de lăutari „Doina Bascovului”, condus de Cătălin Iancu şi grupul de călușari al Casei de Cultură „Adriana Trandafir”, condus de coregraful Marin Stănoiu.Alături de Căluşari şi lăutari, vizitatorii străini au mai fost întâmpinaţi de Grațian Bădescu, solist al ”Doinei Argeșului”, și Nicoleta Vorovenci, profesoară la Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești.

Nu au lipsit războiul de țesut, furcile cu lână sau piesele rare ale artei populare: fota cusută cu fir de aur pe care a purta-o Lavinia și care cântărea mai bine de 4 kilograme, și ia, o piesă care a aparținut fiicei lui Carol Davila.
Tot pentru argeș a fost prezent la pavilionul nostru și un alt argeșan, Constantin Șorici, președintele Asociației Părinților Români din Italia, care a oferit bilete gratuite câtorva copii români cu rezultate deosebite din nordul Italiei și un număr omagial al revistei „Cealaltă Românie”.

Cristi Merchea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *