Universitatea de vară a romanilor de pretutindeni, ediţia a XIII-a

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

La Izvorul-Mureşului, judeţul Harghita, a început luni 10 august a XIII-a ediţie a Universităţii de Vară pentru românii de pretutindeni.

Timp de o săptămână participanţii vor discuta pe marginea temei acestei ediţii: „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”.

Peste 80 de reprezentanţi ai comunităţilor de români din ţările vecine şi ai diasporei vor dezbate politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de românii din afara graniţelor, dar şi faţă de românii care sunt minoritari în diverse regiuni din ţară.

Alte teme de discuţie vor fi problema finanţării minorităţilor româneşti din ţările din regiune şi soluţionarea unor probleme cu care se confruntă aceste comunităţi.

Eugen Popescu, preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni: „Vom încerca să cerem acestor politicieni să găsească soluţii, soluţii pe care nu le-au găsit în atâţia ani de zile de când noi ne adunăm aici, la Izvorul Mureşului, şi cerem împreună cu aceste comunităţi româneşti găsirea unor soluţii la situaţia dramatică în care aceste comunităţi se găsesc. Noi trebuie să înţelegem, este o situaţie foarte gravă a acestor comunităţi. Ele sunt lipsite de drepturi elementare, de drepturi de care în Europa nu se mai vorbeşte absolut deloc, dreptul la cultură, la învăţământ în limba maternă, dreptul la religie în limba maternă, sunt drepturi pe care alte state, Europa le-a rezolvat de acum 20 de ani”.

Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului este organizată de Centrul Cultural Topliţa în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi al Institutului Cultural Român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *