FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE „NICOLAE LABIŞ“ Ediţia a XLVII-a, 2015

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

 

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina“, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru Muşat“, Muzeul Bucovinei şi Primăria comunei Mălini, organizează ediţia a XLVII-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în perioada 25 – 27 septembrie 2015, la Suceava şi Mălini.
Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.
R E G U L A M E N T
1. Sunt acceptate în concurs lucrări scrise cu diacritice, nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.
2. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.
3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:
Centrul Cultural Bucovina,
Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava
Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228
Cu menţiunea : Pentru Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”
4. Lucrările se trimit până la data de 31 august 2015 (data poştei). Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un Curriculum Vitae al autorului. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiş“, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete mălinene“, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.
7. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 20 septembrie 2015, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava, Fălticeni şi Mălini între 25 şi 27 septembrie 2015. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură masa şi cazarea invitaţilor. În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 22 septembrie 2015, pentru a face rezervările necesare.
8. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda premii în valoare totală de 2500 lei, acoperite financiar de Centrul Cultural Bucovina şi Muzeul Bucovinei:
– Marele premiu „NICOLAE LABIŞ“ – 1000 lei
– Premiul I – 600 lei
– Premiul II – 500 lei
– Premiul III – 400 lei
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc
Manager,
Viorel Varvaroi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *