POEME de ION IANCU VALE

ShareShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

PĂDUREA TOAMNA

 

Cerul a migrat dincolo

de polenul florilor

și arama țigancă nomadă

își zornăie banii în plete.

Ochii de pe tulpinile mestecenilor

lăcrimează sub pleoapa vântului

și pe degetele umede ale tăcerii

corbii par verighete de smoală.

Doar brazii-și mai țipă

zâmbetul verde

îngânați de șoaptele albastre

ale pământului.

Dar de unde știm noi

că izvoarele

nu sunt plânsul limpede

al brazilor striviți

de atâta nemoarte…

 

ARAMĂ

 

O barcă de aramă

plutește între malurii pelerine

cărăușind esivale culori

spre un port de aramă,

ploaia descântă în surdină

legând râurile cu un cer

ce mustește aramă,

iar curcubeele exilate

sub buza ulcioarelor

smălțuite cu aramă,

par arcade unicolore

arcade de aramă.

 

MONTANĂ

 

 

Un șoim tae poteci

în largul cerului

și coasa ascuțită

a aripilor lui

cântă lovind curbat

in coiful soarelui.

Spirale verzi se-nfig

în margini de furtuni,

mai cade câte-un zvon

din neștiute Lumi

și turme de argint

călcând în iarba densă

adaugă prinos

la pacea grea, imensă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *